Arad. Dacă LT Cermei a reușit marea surpriză a etapei, în C4, celelalte echipe arădene a avut un parcurs cu bune și rele în etapa din acest weekend.
Lipova – Becicherecu Mic 2-2
Șoimii Lipova nu a reușit să învingă, pe propriul teren, Becicherecu Mic, după ce a condus de două ori. Vlad Filimon a reușit „dubla”, dar oaspeții au reușit egalarea în prelungiri, așa că s-a terminat 2-2 și elevii lui Flavius Sabău rămân pe loc retrogradant.
Gilortul – Crișul Ch. Criș 0-3
În schimb, Crișul a făcut o adevărată demonstrație de forță, la Târgu Cărbunești, acolo unde Modan a reușit un hat-trick de senzație. De altfel, nimeni nu a mai marcat, așa că trupa antrenată de Adrian Abrudean a câștigat cu 3-0.
Național Sebiș – Pecica 1-2
În fine, derbyul arădean dintre Sebiș și Pecica a revenit oaspeților. Amfitrionii au deschis scorul, contrar cursului jocului, în min. 30, atunci când portarul Creța a pășit greșit, a căzut, iar Vereș a observat, a șutat și a marcat: 1-0.
După odihnă, însă, Progresul a întors scorul, prin doi jucători de mare experiență. Ex-sebișanul Szekely (foto) a egalat în min. 55, pentru ca în min. 61, un alt fost fotbalist al Naționalului, Bozian, să stabilească scorul final, 1-2, cu capul, din fața careului mic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!