VIDEO Accident spectaculos la intrarea într-un tunel

VIDEO Accident spectaculos la intrarea într-un tunel
Poliţia din Slovacia a difuzat o înregistrare a unui accident uimitor de maşină, petrecut în această săptămână, în care şoferul şi-a lansat vehiculul în aer după ce a ieşit de pe carosabil şi a călcat peste ceea ce pare a fi o balustradă.

În clipul care a fost vizionat de mai mult de 1,5 milioane de ori pe site-urile de socializare, incidentul se petrece la tunelul Bôrik lângă Poprad, joi, cu puţin înainte de ora 5 dimineaţa. Vehiculul era un BMW, au spus oficialii.

Şoferul, un slovac în vârstă de 44 de ani, era singur în maşină şi a fost tratat de medici la faţa locului şi, după părerea lui, a scăpat fără prejudicii majore, doar cu zgârieturi superficiale, dar cu maşina distrusă. După accident, acesta a trecut cu bine testele privind consumul de alcool.

Luate cu încetinitorul, imaginile de supraveghere par să fi surprins o scenă din seria de jocuri video Grand Theft Auto. BMW-ul care venea în viteză se mişcă pe partea laterală a drumului, chiar înainte de intrarea în tunel şi loveşte un dispozitiv ridicat de pe margine. Pe măsură ce scântei zboară, maşina este lansată în aer. Se loveşte în partea de sus a tunelului şi se prăbuşeşte – răsturnându-se la 360 de grade, înainte de a se opri.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !