Acesta din urmă s-a prezentat în punctul de frontieră pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară. Poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului fizic al mijlocului de transport. Astfel, au descoperit ascuns, în interiorul portbagajului autoturismului, un bărbat. La cercetări polițiștii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este un bărbat din Vietnam în vârstă de 35 de ani.
„În cauză, poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei celor două persoane, efectuând cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şoferul autoturismului şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de bărbatul vietnamez, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au precizat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Vietnamez, ascuns în portbagajul unei mașini pentru a ieși din România
Vietnamez, ascuns în portbagajul unei mașini pentru a ieși din România
NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II au depistat un cetăţean vietnamez, care a încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascuns în portbagajul unui autoturism marca Audi, înmatriculat în Cehia, ce aparţinea unui cetăţean ceh în vârstă de 49 de ani.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Mapamond
Eparhia Moscovei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse a anunţat marţi pe site-ul său de internet că preotul care a slujit la parastasul lui Aleksei Navalnîi a fost oprit de la slujire pe timp de trei ani, transmite Reuters.
Mapamond
Guvernul slovac condus de premierul social-democrat Robert Fico a aprobat miercuri lichidarea televiziunii publice RTVS, pe care a acuzat-o de partizanat politic, în timp ce opoziţia şi unii jurnalişti acuză actualul guvern că doreşte o televiziune care să-i fie fidelă.
Mapamond
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, marţi, a unui nou ajutor pentru Kiev de către Congresul american, a anunţat miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP.
Local
ARAD. O persoană a fost rănită în urma unui accident produse miercuri seara în Arad, pe Calea Radnei, în imediata apropiere a superrmarketului Kaufland.
3
Local
Sindicaliştii cer creşterea salariilor cu 15%, precum şi acordarea sporului de risc şi de suprasolicitare neuropsihică.
2
UT Arad
ARAD. Ultimul jucător adus de UTA este Kemar Lawrence, un jamaican cu mult chef de vorbă, care a spus că a jucat așa cum a simțit el în jocul la Ploiești, deși antrenorul i-a spus altceva. Interesant, nu?
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!