Viitorul sună bine în gimnastica arădeană!

De Dan Lazar
Reactualizat la:
1Comentariu
Viitorul sună bine în gimnastica arădeană!
Gimnasta arădeană Olivia Cîmpian, legitimată la Deva, a cucerit 4 din cele 5 titluri puse în joc la „Naţionalele” junioarelor I, iar în întrecerea juniorelor II, CSM Arad a totalizat 7 medalii!

Gimnasta arădeană Olivia Cîmpian (CNS Cetate Deva) a cucerit patru din cele cinci titluri puse în joc la Campionatul Naţional Individual al junioarelor I, desfăşurat la Sala Sporturilor din Deva.
La întrecere au luat parte peste 60 de gimnaste reprezentând 22 de cluburi din ţară, Olivia Cîmpian adjudecându-și titlurile la: individual compus, paralele, bârnă şi sol. Ea s-a impus la individual compus, cu un total de 56.700, cu 0.400 pct. în faţa Laurei Iacob (CSM Oneşti), la paralele, unde a primit 13.800, la bârnă, cu 14.766 şi la sol, 14.925, la sărituri obţinând titlul de vicecampioană naţională.

Aur la sol şi paralele

În concursul juniorelor II printre remarcate au fost şi componentele CSM Arad: Iulia Berar – bronz la individual compus (53.900); argint la paralele (nota 12.933); bronz la bârnă (14.000) – la nivelul 4 (născute în anul 2004), Cristina Vesa – bronz la individual compus (52.000); aur la sol (13.666); argint la paralele (12.700), Daria Berar – aur la paralele (12.933) – toate la nivel 3 (născute în 2005).



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor