Viitorul sună bine pe covorul ritmicii

De Daniel Scridon
Viitorul sună bine pe covorul ritmicii
Secţia de gimnastică ritmică a CSM Arad (antrenoare Daniela Chiriac şi Tatiana Novikova) s-a ridicat din nou la înălţime, obţinând rezultate notabile în cadrul Campionatului Naţional de copii de la Ploieşti.

La categoria mica gimnastă, 6 ani – individual, fără obiect – Teodora Iovănaş Brădean a obţinut medalia de argint; la categoria mica gimnastă, 7 ani – individual, fără obiect – Mara Cohuţ a ocupat locul 10, iar Cesaria Crişan a terminat a 12-a; la categoria mica gimnastă, 8 ani – individual compus – Carina Crainic s-a ales cu medalia de bronz, iar Andra Crainic a ocupat locul cinci, la fără obiect – Andra Crainic a cucerit bronzul, iar Carina a terminat pe locul patru, iar la cerc – Carina Crainic a urcat din nou pe a treia treaptă a podiumului, Andra încheind pe locul şase. În fine, la categoria mica gimnastă – ansamblu, fără obiect – fetele de la CSM Arad au devenit vicecampioane naţionale.

Să mai spunem că Aradul va găzdui şi în acest an o finală naţională, de această dată cea rezervată junioarelor mici, care se va desfăşura în perioada 1-3 iulie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase