Vin scriitorii la Arta

De Adriana Barbu
Vin scriitorii la Arta
Organizatorii au definitivat programul Festivalului de științe umaniste, ediția a IV-a, ce va avea loc între 19-21 aprilie, la Cinematograful Arta.

„România următorilor 100 de ani”. Aceasta este tema aleasă de organizatori pentru cea de a IV- a ediţie a Festivalului de științe umaniste. Programul a fost definitivat în aceste zile, urmând ca evenimentul să aibă loc între 19 şi 21 aprilie, în sala mare a Cinematografului Arta. Totul va începe joi, 19 aprilie, la ora 18.30, tema întâlnirilor publice din acest an fiind, aşa cum am anunţat, România, centenarul şi următorii 100 de ani ai ţării.
Programul festivalului cuprinde câte două evenimente pe seară, primul începând de la ora 18.30, cel de al doilea de la ora 20.00, după o scurtă pauză.
În lista de invitați anunțată inițial, organizatorul, Centrul Municipal de Cultură Arad, a operat o modificare de ultimă oră: sociologul Sebastian Lăzăroiu nu va mai putea participa la evenimentele festivalului, din pricina unei urgențe profesionale. Curatorul ediției a IV-a, Cătălin Lazurca (GMMC), propune publicului, însă, în același interval (vineri 20 aprilie, de la 18.30), o dezbatere publică cu titlul: „Între imperfect și mai mult ca prezentul – parcursul geopolitic al României în următorul secol”. La dezbatere vor participa invitați ai festivalului.

Programul actualizat al festivalului arată aşa: joi, 19 aprilie, ora 18.30: Adrian Papahagi – „Avem o țară. Cum procedăm?”; ora 20.00: Vasile Dâncu – „Un viitor care se încăpățânează să nu vină”; vineri 20 aprilie, 18.30: „Dezbatere publică: Între imperfect și mai mult ca prezentul: parcursul geopolitic al României în următorul secol”; ora 20.00: Sever Voinescu – „Încercarea Brâncuși – ceva prea dificil pentru România”; sâmbătă, 21 aprilie, ora 18.30: Mircea Mihăieș – „Viitorul nostalgiei”; ora 20.00: H.-R. Patapievici – „Ce-ți dorescu eu ție, dulce Românie”.

Alte câteva date

Intrarea va fi liberă la toate evenimentele. În ceea ce priveşte afişul festivalului, aşa cum am mai scris, acesta preia schița în cerneală a Coloanei fără sfârșit, desenată de Constantin Brâncuși în vara anului 1937, pe o fotografie reprezentând viitorul amplasament din Târgu-Jiu și realizată, în aceeași vară, de inginerul Ștefan Georgescu-Gorjan, constructorul Coloanei.

Organizatori

Festivalul de științe umaniste este un eveniment organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad în parteneriat cu Grupul pentru Management și Mediere Culturală.

10-afis-festival

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !