Vine SimphoNICU – un regal Nicu Alifantis & Filarmonica de Stat Arad!

De M.B.C.
Vine SimphoNICU – un regal Nicu Alifantis & Filarmonica de Stat Arad!
Duminică, 21 august, ora 19.00, folkul se va împleti cât se poate de armonios cu muzica simfonică.

ALIFANTIS. O surpriză de zile mari…de Zilele Aradului. Organizatorii evenimentului întins pe 11 zile au acceptat propunerea Filarmonicii şi au decis să le ofere arădenilor un concert cum nu s-a mai văzut de mult prin oraşul de pe Mureş. Ca atare, duminică, 21 august, pe la orele serii – șapte trecute fix – ce popas mai bun am putea face decât unul în Parcul Eminescu? Și nu unul oarecare, ci unul în care să avem parte de muzică din cea mai bună, din cea mai curată și mai repede ajungătoare la inimă și suflet. Iar propunerea pentru seara cu pricina, oferită de Primăria Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad şi Filamonica de Stat Arad, vine de la un muzician care stăpânește – ca nimeni altul – arta de a ne pătrunde cu vorbele cele mai frumoase, așezate măiastru pe portative de el gândite: Nicu Alifantis.

Întâlnirea de duminică seara poartă un nume ce, din 2015 încoace, a făcut carieră: „SimphoNICU”. Iar pentru ca acest concert „SimphoNICU” să ajungă la publicul arădean așa cum se cuvine, Nicu Alifantis va cânta alături de Filarmonica de Stat Arad, pregătirile pentru spectacolul ce va fi oferit arădenilor începând deja.

1. Fenomenul SimphoNICU. „SimphoNICU” a fost lansat în anul 2015, marcând împlinirea unei jumătăți de secol de când cunoscutul muzician român ne încântă sufletele și inimile. Născut în 31 mai 1954 la Brăila, Nicu Alifantis a debutat la Televiziunea Română în anul 1973, iar trei ani mai târziu apare și primul său disc – „Cântec de noapte”. De atunci și-a construit o carieră extraordinară, pe parcursul căreia s-a făcut remarcat și respectat nu doar ca și compozitor și interpret de muzică de folk, dar și ca om de teatru. Spunem asta întrucât semnătura sa apare pe afișele a peste o sută spectacole de teatru, pentru care Alifantis a compus muzica, spectacole realizate de mari regizori ai scenei românești – Cătălina Buzoianu, Sanda Manu, Alexandru Tocilescu, Silviu Purcărete, Gelu Colceag, Cristian Hadji Culea ș.a. Mai mult decât atât, numele său apare și pe afișele a 17 filme pentru care a realizat coloana sonoră.

2. Muzica de duminică.  Pentru concertul de duminică, 21 august, muzicienii arădeni se pregătesc deja, printre melodiile ce vor fi interpretate de Nicu Alifantis în acompaniamentul filarmoniștilor noștri numărându-se nemuritoarele „Piața Romană nr. 9”, „Ploaie în luna lui Marte”, „Emoție de toamnă”, „Inscripție pe un inel”, „Cîntic di sîrminiță”, „Ce bine că ești”, „Umbra” și multe altele. De altfel, cei care au avut ocazia să vizioneze DVD-ul lansat anul trecut de Nicu Alifantis, intitulat chiar „SimphoNICU” (ce cuprinde înregistrarea concertului pe care acesta l-a susținut pe scena Teatrului Național București cu ocazia aniversării a 50 de ani de carieră), au constatat faptul că împletirea dintre muzica folk și sonoritățile unei orchestre simfonice s-a transformat într-un adevărat regal de sensibilitate și frumos.

Cât de frumos?

Caracteristici care, cu siguranță, vor aparține și concertului pe care Nicu Alifantis îl va oferi duminică seara, în Parcul Eminescu, arădenilor care vor răspunde invitației lansate de domnia-sa, alături de Filarmonica de Stat Arad și de Centrul Municipal de Cultură Arad.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase