Vine vacanţa judecătorească. Programul instanţelor din Arad

De Alin Gherasim
Vine vacanţa judecătorească. Programul instanţelor din Arad
În perioada 2 iulie – 31 august, judecătorii din Arad intră în vacanţa judecătorească.

Deşi activitatea Tribunalului Arad şi a judecătoriilor arondate va fi redusă la minim, instanţele nu îşi închid porţile. Reprezentanţii Tribunalului Arad au anunţat programul cu publicul pe timpul vacanţei. Aşadar, activitatea de înregistrare a cererilor la Judecătoria Arad se va desfăşura zilnic, între orele 8:30 şi 10:30, la camera 150, etajul I, iar compartimentul de arhivă va fi deschis publicului zilnic, între orele 8:30 şi 10:30. În ceea ce priveşte Tribunalul Arad, compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul, Registratura, Arhiva şi Biroul de informare şi relaţii publice, vor avea program cu publicul zilnic, între orele 8:30 şi 10:30, iar preluarea actelor pentru aplicarea apostilei se va efectua zilnic, între orele 8:30 şi 10:30. „Începând cu data de 3 septembrie 2018, compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul vor funcţiona după programul normal”, au mai anunţat cei de la Tribunalul Arad.
Trebuie precizat faptul că, pe perioada vacanţei judecătoreşti, se judecă numai procesele pentru care legea prevede soluţionarea de urgenţă şi cu celeritate. Mai precis, marea majoritate a proceselor care se vor judeca sunt cauze cu arestaţi preventiv sau cererile de arestare preventivă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !