Vinerea sancţiunilor la PNL

1Comentariu
Vinerea sancţiunilor la PNL
ARAD. Peste 120 de liberali sunt chemaţi astăzi să ia parte la Delegaţia Permanentă pentru a vota chiar şi sancţiuni.

Soarta liberalilor Tiberiu Dekany şi Cristian Moisescu se va decide astăzi. Practic cei doi sunt propuşi pentru a fi excluşi din partid pe motiv că ar fi absentat prea mult de la şedinţele Consiliului Local Municipal, for din care fac parte.

La mâna Delegaţiei

Delegaţia Permanentă, ce reuneşte aproximativ 120-130 de liberali din municipiu şi judeţ, va trebui să îşi asume astăzi o decizie în ceea ce-i priveşte pe cei doi consilieri, dat fiind faptul că Delegaţia este organul suprem de conducere în cadrul PNL Arad. „Atât Cristian Moisescu cât şi Tiberiu Dekany sunt propuşi pentru sancţionarea cu excluderea din partid, dar desigur există şi posibilitatea de a se reveni asupra acestei decizii. Doar în cadrul Delegaţiei se poate stabili exact ce măsură de sancţiune se va lua”, ne-a explicat Ioan Cristina, preşedintele Partidului Naţional Liberal Arad.

Voturi în BPJ şi BPM

Vă reamintim că discuţia privind excluderea celor doi consilieri a apărut în urmă cu mai bine de o lună. De atunci această variantă a fost dezbătută atât în cadrul Biroului Politic Municipal cât şi în Biroul Policit Judeţean, însă în ambele cazuri liberalii au ridicat mâna pentru excludere.

Pentru ca astăzi propunerea excluderii să fie pusă în practică este nevoie ca jumătate plus unu dintre liberalii prezenţi la Delegaţie să voteze pentru. Ar mai trebui spus că Delegaţia poate stabili şi o sancţiune mai blândă, dacă va crede de cuviinţă.

Alte probleme

Pe lângă subiectul excluderii consilierilor locali, liberalii sunt chemaţi astăzi să dezbată şi situaţia organizaţiilor din judeţ, precum şi situaţia financiară a filialei. „Ca fiecare avem şi noi probleme financiare, dar încercăm să trecem peste ele”, ne-a mai spus Cristina.

Andreea Pintea

andreea.pintea@informmedia.ro



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor