Viorel Cataramă prevede dispariţia PNL

Din capul locului, vreau să atrag atenţia asupra dublei semnificaţii a verbului „a prevedea”. A prevedea ceva înseamnă, odată, a vedea ce se va întâmpla în viitor, fără să te amesteci în niciun fel, iar a doua oară este o sarcină pe care o dai cuiva sau chiar ţie însuţi.

Să vedem în care dintre categorii intră Viorel Cataramă, care a declarat că vrea să candideze la preşedinţia PNL pentru a împiedica dispariţia PNL din cauza neparticipării la guvernare.

Spune Cataramă că participarea la guvernare este obligatorie, pentru a împiedica introducerea votului uninominal direct, pentru că, dacă acest lucru se va întâmpla, liberalii nu vor mai avea parlamentari, având în vedere faptul că aproape toţi cei pe care îi are acum au intrat de pe locul doi sau chiar trei. Chiar crede Cataramă că, la guvernare fiind, va convinge PD-L să nu modifice legea uninominalului ? Adică, de dragul de a-i tracta pe liberali, vor menţine un sistem care le convine foarte mult PSD-iştilor, principalul duşman ? Realizat în cârdăşie cu PSD şi PNL, democrat-liberalilor le-a convenit în prima fază sistemul, dar acum, după ce s-au înfipt atât de bine în feudele lor, prin uninominalul direct ar avea mari şanse să mai cucerească vreo câteva de la social- democraţi.

Cred că, mai degrabă, Viorel Cataramă nu doreşte altceva decât să ducă la bun sfârşit visul lui Băsescu. Odată refăcută Alianţa DA, prin intrarea PNL la guvernare, absorbirea liberalilor de către marele partid al lui Băsescu ar continua de la momentul în care a întrerupt-o Tăriceanu şi a trimis-o în uitare Crin Antonescu. Strânşi cu uşa, în cadrul coaliţiei de guvernare, liberalii ar ajunge, în cele din urmă, la fuziune şi nu ei vor fi aceia care să poată spune că au făcut unificarea dreptei. Cei câţiva liberali care, dezamăgiţi, vor încerca să închege alt partid liberal, nu vor reuşi mai mult decât ţărăniştii, ba, poate, nici atât, pentru că PNŢCD nu a dispărut prin fuziune, partidul, indiferent sub ce formă, încă există. Dacă, în schimb, PNL se va menţine ferm pe poziţie clară, până la alegerile următoare are tot timpul să facă în aşa fel încât să nu se mai teamă nici de votul uninominal direct.

S.T.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase