Vis împlinit din a doua încercare

De Dan Lazar
Vis împlinit din a doua încercare
© FOTO: A.T.
Chantal Skamlova a câștigat a XII-a ediție a Trofeului „Ilie Năstase”.

Slovaca Chantal Skamlova (22 de ani – locul 362 WTA) pierdea în 2015 finala Trofeului „Ilie Năstase”, în fața slovenei Tamara Zidansek – ajunsă între timp în Top 200 WTA. Fosta campioană a probei de dublu de la Australian Open Junior a revenit în acest an la ITF Arad cu gândul de a pune mâna pe trofeu. Cotată cu șansa a doua, după turcoaica Ayla Aksu (355 WTA), Skamlova și-a împlinit visul, obținând la Arad al 9-lea trofeu ITF de simplu, depășind-o în ultimul act pe Laura Andrei (28 de ani – 923 WTA), scor 6-2, 3-6, 6-4, după două ore și 16 minute de joc intens.

Ultima intrată direct pe tabloul principal, Andrei are (și) meritul de a fi salvat onoarea româncelor – prezente în număr redus la ITF Arad – demonstrând că rămâne, în ciuda numărului redus de turnee ITF la care participă, o tenismenă de valoare. În prezent antrenoare în Germania, ea s-a mai impus pe Mureș în proba de dublu, în 2006 și 2008, alături de Gabi Niculescu, respectiv Diana Enache.

Lista câștigătoarelor

Pe lista campioanelor de simplu la ITF Arad, Skamlova – câștigătoare și în proba de dublu – și-a trecut numele pe o listă ce le mai cuprinde pe: Liana Balaci-Ungur (câștigătoare în 2004), Mădălina Gojnea (2005), Agnes Szatmari (2006), Andreea Benitez (Argentina; 2007), Palma Kiraly (Ungaria; 2008), Ani Mijacika (Croația; 2009), Diana Enache-Buzean (2011), Lina Gjorcheska (Macedonia; 2012), Anastasiya Komardina (Rusia; 2013), Nicoleta Dascălu (2014) și Tamara Zidansek (Slovenia, 2015).

12 puncte WTA

Campioana celei de-a XII-a ediții a turneului arădean cu premii în valoare de 10.000 de dolari a fost recompensată cu 12 puncte WTA și 1568 de dolari, finalista primind 7 puncte și 980 de dolari.

Competiția găzduită de baza „Activ” a fost organizată de Consiliul Județean Arad, FR de Tenis și CS TenisFan Arad, director de turneu fiind neobosita Anela Freer.

Traseul campioanei

Tur I: 2-6, 6-4, 6-2 cu V. Miroshnichenko (Rusia)
Tur II: 6-4, 6-2 cu S. Takamura (Japonia)
Sferturi: 6-4, 7-6(3) cu F. Arcidiacono (Italia)
Semifinale: 6-4, 6-1 cu L. Nagymihaly (Ungaria)
Finala: 6-2, 3-6, 6-4 cu L. Andrei (România)



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase