Vizita ministrului Educației la Arad, presărată cu promisiuni

De V.O. si E.R.
Reactualizat la:
13Comentarii
Vizita ministrului Educației la Arad, presărată cu promisiuni
Ministrul Educației a venit la Arad pentru a discuta „problemele cu care se confruntă sistemul de învățământ” și pentru a vedea stadiul derulării unor investiții.

Ecaterina Andronescu s-a aflat în județul Arad, joi, pentru a verifica stadiul unor investiții în școli și pentru discuții cu membri ai corpului profesoral și ai autorităților locale. Ministrul Educației a vizitat, printre altele, și Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, unde a primit o diplomă pentru a marca aniversarea a 100 de ani de educație românească în acest liceu. A mai vizitat Colegiul Economic și liceele din Pâncota și Ineu, iar la ora 17 a luat parte la deschiderea Olimpiadei Naționale de Tehnologia Informației și Comunicațiilor. Vineri de la ora 10, ministrul Ecaterina Andronescu va fi prezent la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, unde fostului premier și președinte al PSD, Adrian Năstase, i se decernează titlul de Doctor Honoris Causa.

Internatele și toaletele din curte

Aceasta a declarat, joi, la Arad, că a discutat cu ministrul Finanțelor pentru ca la rectificarea bugetară să fie alocate fonduri pentru reabilitarea internatelor școlare, în condițiile în care „școlile din mediul rural se depopulează”, iar copiii ar putea fi cazați în aceste clădiri din orașe.

Săptămâna trecută, inspectorul școlar general din Arad, Anca Stoenescu, a declarat că toţi cei circa 400 de participanți la Olimpiada Națională de TIC vor fi cazați în unități private. Stoenescu a spus că în municipiul Arad mai există funcționale, în rețeaua școlară, doar cinci internate, dar acestea nu corespund din punct de vedere al condițiilor, iar elevii nu ar fi acceptat să fie cazați acolo. Olimpiada de engleză care urma să aibă loc la Arad a fost mutată la Ploiești, tot din lipsa locurilor de cazare.

Totodată, Andronescu a dat asigurări că și problema școlilor cu toaleta în curte va fi rezolvată, spunând că „în acest an se va rezolva problema școlilor care mai au toaletele în curte sau neconforme, fiind alocată de la buget suma de 65 de milioane de lei, care va merge către primării”.

Palatul Copiilor și hotelul CȘS

Nici subiectul Palatului Copiilor din Arad nu a fost evitat, ministrul spunând că se fac eforturi pentru finalizarea noului Palat al Copiilor din municipiul Arad, pentru ca banii plătiți pe chiria din clădirea retrocedată să poată fi redirecționați către investiții, suma necesară pentru încheierea lucrărilor fiind de 10 milioane de lei. Totuși, Andronescu a evitat să precizeze un termen la care lucrările ar putea fi încheiate, aşa cum termene exacte au lipsit şi de la celelalte promisiuni.

O altă problemă pe care „va încerca să o rezolve”, după cum a spus ministrul, este finanțarea hotelului Clubului Școlar Sportiv din Arad. Lucrarea a fost oprită în 2015, după ce constructorul și-a declarat falimentul. Cu privire la cluburile sportive, ministrul a spus că se caută o formulă, împreună cu Ministerul Tineretului, „astfel încât copiii din cluburile școlare să nu mai plătească taxe când se duc să facă performanță”.

Viitorul palat

Clădirea Palatului Copiilor Arad a fost retrocedată cu mulți ani în urmă, iar autoritățile plătesc o chirie lunară de aproximativ 2.000 de euro. Între timp, proprietarul a scos la vânzare imobilul. Lucrările la noua clădire ce va fi destinată activităților copiilor au început în 2008 și ar fi trebuit încheiate în 2013, însă au fost oprite câțiva ani din cauza lipsei finanțării. Clădirea va avea o suprafață utilă de 4.681 de metri pătrați.



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor