Voiau să iasă ilegal din ţară ascunşi într-un microbuz

De Diana Dutu
3Comentarii
Voiau să iasă ilegal din ţară ascunşi într-un microbuz
Douăzeci și șapte de cetățeni irakieni și iranieni au fost descoperiți la frontiera Nădlac.

20 de bărbaţi şi cinci copii de origine irakiană, plus încă doi iranieni s-au înghesuit într-un microbuz în încercarea de a ieşi ilegal din România, spre Occident. Aventura lor s-a terminat însă la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Nagylak, unde au fost descoperiţi de către poliţiştii de frontieră.

„În data de 24 octombrie 2018, în jurul orei 17.00, la PTF Nădlac-Nagylak, s-a prezentat la ieşirea din ţară cetăţeanul sârb C.P., în vârstă de 37 de ani, conducând un microbuz, marca Fiat Ducato, înmatriculat în Cehia. Poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunțit al mijlocului de transport, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse în compartimentul marfă al microbuzului, douăzeci și șapte de persoane. Cei în cauză au fost duşi la sediul punctului de trecere a frontierei pentru cercetări, unde s-a constatat că douăzeci de bărbaţi şi cinci minori sunt cetățeni irakieni, iar doi bărbaţi sunt din Iran. De asemenea, s-a mai stabilit ca adulții au vârste cuprinse între 18 şi 37 de ani, iar minorii între 14 şi 16 ani” – se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru cetăţeanul sârb, respectiv trecere ilegală a frontierei de stat în formă continuată față de cetățenii irakieni și iranieni. La finalizarea cercetărilor se vor lua măsurile legale ce se impun.

1540466877427-3357-S4 1540466877381-3358-S4 1540466876120-3359-S4 1540466875179-3360-S4



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor