Voleibalistele din Nădlac se distrează în Gimnaziadă

De Dan Lazar
Voleibalistele din Nădlac se distrează în Gimnaziadă
Ediția 2017-2018 a Gimnaziadei la volei a pornit la drum cu meciurile fetelor.

Una din cele două grupe s-a desfășurat în noua sală de sport a Șc. Gim. „A. Cotruș” (Gen. 13), echipele reprezentând Liceul Teoretic „J. G. Tajovsky” Nădlac și Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” (Gen. 11) obținând „biletele” pentru faza semifinală. Nădlăcancele profesorului Dorin Vărșăndan au dispus clar de celelalte trei participante – adversarele ajungând cel mult la 8 puncte pe set -, în timp ce fetele de la „Bălcescu” (prof. Cristian Moț și Daniel Dragoș) au învins, cu scorul de 2-0, pe Șc. Gim. „A. M. Guttenbrunn” Zăbrani și Șc. Gim. „Aron Cotruş”, gazdele cedând până și disputa cu echipa din Zăbrani.

Joi, 1 martie, de la ora 9.00, au loc, în sala Șc. Gim. „Avram Iancu” (Gen. 18) semifinalele şi finalele, echipa câştigătoare a etapei județene urmând a reprezenta județul Arad la faza regională, care va avea loc în județul Hunedoara, în perioada 21-24 aprilie. Până atunci, cele 9 formații de băieți se vor duela, începând de vineri, 23 februarie, pentru supremație în Gimnaziada masculină. În Grupa A au fost repartizate: Gen. 11, Zăbrani, Lic. Baptist, Lic. Naț. de Informatică și CN „E.G. Birta”, iar în Grupa B se întâlnesc: Gen. 18, Livada, Mailat și Sintea Mare.
Etapa finală a Olimpiadei Gimnaziilor la volei va avea loc în luna mai, în județele Neamț (la feminin), respectiv Sălaj (la masculin).

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !