„Fiecare voluntar străin poate deveni un ambasador al Aradului”, a spus Daliana Moţiu, şeful Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turisică al Judeţului Arad. Dezbaterea a avut loc la Consiliul Judeţean Arad şi s-a întins pe durata a două ore, subiectele discutate fiind obiectivele turistice pe care le are Aradul, dar şi modul în care judeţul nostru este perceput de străini. „S-a discutat inclusiv despre crearea unei platforme on-line bilingvă, mulată cât mai bine pe cerinţele actuale, actualizată permanent şi care să conţină informaţii complete”, spun reprezentanţii CJA. Ce spun voluntarii străini despre Arad? Au cuvinte de laudă, pe de o parte, dar pe de altă parte susţin că, pentru o promovare a turismului, ar fi nevoie de o aplicaţie pentru telefonia mobilă, personal vorbitor de limba engleză în instituţiile de cultură, dar şi materiale de promovare întocmite în limbi de circulaţie internațională. „Pentru noi, pentru dezvoltarea turismului arădean, este foarte important dialogul cu societatea civilă, cu organizaţiile non-guvernamentale care au ca profil voluntariatul. Acestea, prin schimbul de experienţă cu voluntari din alte ţări, reprezintă o poartă deschisă a Aradului spre străinătate, o modalitate de a ne face mai cunoscuţi”, a mai spus Daliana Moţiu.
Voluntarii străini, chemaţi la discuţii despre turismul arădean
Voluntarii străini, chemaţi la discuţii despre turismul arădean
Dezbaterile pe marginea promovării turistice a Aradului continuă. De această dată, voluntarii din străinătate care au venit în cadrul schimburilor de experienţă în Arad au fost chemaţi la discuţii.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Ştiri sportive
Bayern Munchen s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Arsenal Londra cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe teren propriu, în manşa secundă a sferturilor de finală, prin golul lui Joshua Kimmich. Duelul dintre Manchester City și Real Madrid a avut nevoie de lovituri de departajare, după 1-1 în 120 de minute.
România
O explozie neurmată de incendiu a avut loc, miercuri seara, la un bloc de locuinţe de tipul P+1 din municipiul Craiova, în urma căruia s-a prăbuşit o parte a etajului 1. O persoană a decedat în explozie.
România
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, înaintea reuniunii extraordinare a Consiliului European, că trebuie intensificate şi urgentate eforturile coordonate la nivel european „pe palierul de sprijin militar” pentru Ucraina.
Ştiri sportive
Formaţia de ligă secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat în premieră în finala Cupei României la fotbal, după ce a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 3-1 (1-1), miercuri seara, pe Stadionul „Michael Klein”, în prima semifinală a competiţiei.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au revenit în sfertul secund, dar au ratat mult de la libere și le-a costat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!