„Vom avea 16 echipe în noul sezon de Liga 4”

De Daniel Scridon
„Vom avea 16 echipe în noul sezon de Liga 4”
© Adrian Lucaci
Chiar dacă Viitorul Sepreuş şi Aqua Vest Arad au renunţat la locul lor de Liga 4, preşedintele AJF Arad, Adrian Lucaci, este convins că noul sezon va porni la drum cu 16 echipe, aşa cum s-a stabilit la ultima Adunare Generală.

„Am discutat cu reprezentanţii cluburilor şi toţi mi-au confirmat că vor onora întrecerea. Alexandru Meszar mi-a promis că va continua cu UTA în Liga 4, probabil cu o grupă de juniori (n.a.: Grupa 2000, pregătită de Costel Bogoşel), iar locul celor de la Aqua Vest va fi luat de CS Ineu. Celelalte nou-promovate, Dorobanţi, Socodor şi Săvârşin se pregătesc pentru debutul sezonului de Liga 4, care va fi pe 20 august” – ne-a declarat Adi Lucaci.

Până la Adunarea Generală de pe 12 august – prima de la ieşirea AJF Arad din insolvenţă – lucrurile vor fi clarificate, în proporţie covârşitoare, şi în privinţa echipelor participante în Liga 5 şi Liga 6.

Ca o concluzie după vizita preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, la Arad, preşedintele AJF ne-a spus: „Sunt încântat de deschiderea arătată de reprezentanţii administraţiei locale vizavi de proiectele AJF-FRF. Sunt convins că, cel mai târziu, de anul viitor, o parte dintre acestea se vor materializa. Pentru cluburile din judeţ vor constitui o adevărată „gură de oxigen”. Efectul: vor creşte numărul localităţilor din judeţ care vor (re)apare pe harta fotbalului judeţean”.

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase