Vor circ în Vinerea Mare

22Comentarii
Vor circ în Vinerea Mare
ARAD – Arădenii, invitaţi iniţial să îşi spună părerea cu privire la scumpirea căldurii, cu o seară înainte de Înviere!

Proiectul de hotărâre privind aprobarea preţului energiei termice furnizate populaţiei prin sistemul centralizat, proiect care propune scumpirea căldurii pe care CET o livrează populaţiei, intră în dezbatere. Momentul ales, însă, de Primăria Arad pentru o astfel de dezbatere e cât se poate de prost şi s-ar putea ca, în lipsa mobilizării societăţii civile şi în pofida faptului că evident subiectul este unul extrem de interesant pentru mai toţi locuitorii Aradului, la momentul întrunirii, participarea să nu fie pe măsură. În condiţiile date, din start nu era exclusă formularea unor acuze grave din partea Opoziţiei şi a celor de la ULALA, legate de faptul că Primăria a ales un astfel de moment tocmai pentru a evita o discuţie serioasă pe tema scumpirii căldurii furnizate populaţiei. Două instituţii s-au sesizat, deja, pe tema momentului ales: ULALA şi Consiliul Civic. Protestul lor a făcut ca Primăria să decidă, ieri, în jurul orei 16.00, modificarea orei dezbaterii publice, de la ora 18.00 la ora 15.00. Ziua a rămas aceeaşi: 2 aprilie, Vinerea Mare.

Nici măcar consilierii Puterii nu s-au arătat de acord cu ora la care a fost programată dezbaterea. Primăria nu a scăpat, ca atare, de acuzele tuturor. Cei mai vehemenţi s-au arătat cei de la ULALA, care au precizat faptul că „propunerea (iniţială – n.r.) ne nedumereşte şi consternează, întrucât, la acea dată şi oră întreaga creştinătate se află strânsă într-un singur loc şi anume în Sfânta Biserică, sărbătorind Prohodul Domnului, moment important pentru noi toţi”.

Invitaţia iniţială a Primăriei fusese clară: vineri, pe 2 aprilie, ora 18.00, în sala festivă a Palatului Administrativ, se dezbate proiectul scumpirii căldurii, urmând ca toate recomandările formulate în cadrul dezbaterii să fie înaintate CLM Arad. Primăria nu şi-a asumat scumpirea, edilul local invocând, la acel moment, faptul că responsabil pe acest subiect este CET Arad şi ANRE (care a aprobat cererea înaintată de către CET Arad de avizare a unui preţ majorat de producţie la energia termică). Potrivit cererii făcute de CET şi aprobate de ANRE (Agenţia Naţională nu a obişnuit nici în trecut să refuze astfel de cereri), noul preţ local propus pentru energia termică este de 295,03 lei pe gigacalorie, de la 287,45 lei, cât este în prezent. Totodată, se propune majorarea preţului de facturare pentru energia termică furnizată populaţiei de la 207,22 lei pe gigacalorie, cât se plăteşte în prezent, la 214,8 lei. Totul începând cu 1 aprilie, deşi evitent proiectul nu va ajunge la vot până astăzi, în condiţiile în care nu a trecut încă termenul de transparenţă decizională şi nici dezbaterea publică.

Semnături anti-căldură

La aflarea propunerii CET, primi care s-au mobilizat au fost cei de la ULALA şi Consiliul Civic, care au propus administraţiei ca, în cazul dat, să mărească subvenţiile pentru a nu scumpi gigacaloria. În plus, o serie de măsuri „menite să ducă la realizarea unui echilibru just între suportabilitatea crizei economice de către populaţie şi eficienţa cheltuirii banului public: rectificări bugetare în vederea stabilirii preţului local de facturare a energiei termice furnizate populaţiei prin sistem centralizat de 187 lei pe gigacalorie”. Dan Artimon a şi derulat o campanie de strângere de semnături împotriva proiectului cu pricina. Artimon nu exludea atunci nici atacarea în contencios administrativ a hotărârii, dacă aceasta va fi votată de consilieri.

Despre creştinism şi căldură

La aflarea anunţului privind ora şi ziua dezbaterii publice, ULALA şi Consiliul Civic s-au mobilizat din nou. Au decis că o astfel de organizare sfidează până şi bunul simţ şi întreaga comunitate creştină din Arad, fiind o demonstraţie că părerea arădenilor nu contează. Ca atare, au decis să adreseze Primăriei o solicitare scrisă de amânarea a dezbaterii până după Paşti. “Consideraţi ca gestul dumneavoastra este un gest creştinesc? (…) Vă rugăm să alegeţi o altă dată pentru această dezbatere asupra unei probleme deosebit de importante care nu trebuie tratată ca o formalitate, ea fiind o chestiune vitală pentru comunitatea noastră”, se precizează într-un comunicat al ULALA.

Cu trei ore mai devreme

Primăria a schimbat imediat, ce-i drept, ora dezbaterii publice, mutând-o mai repede cu trei ore, adică la ora 15.00. Municipalitatea a organizat mai toate dezbaterile publice la ora 16.00, aceasta fiind prima dezbatere de-a lungul anilor pe care a programat-o iniţial la ora 18.00.

M.A.



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor