Vor inițiative, altele decât ale Ministerului Sănătății și Casei de Asigurări

Vor inițiative, altele decât ale Ministerului Sănătății și Casei de Asigurări
Asociația Colegiul Pacienților demarează mâine, 2 noiembrie, proiectul „Dezvoltarea capacității Asociaţiei Colegiul Pacienţilor de a se implica în formularea şi promovarea de alternative la politicile de sănătate publică iniţiate de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate”.

Proiectul are ca obiectiv general formularea şi promovarea de propuneri alternative viabile la politicile de sănătate publică iniţiate de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, propuneri care să crească accesibilitatea și calitatea actului medical către populaţie.

Reprezentanții Colegiului Pacienților spun că prin acest proiect vor să îmbunătăţească procesul legislativ din sănătate prin implicarea Asociaţiei Colegiului Pacienţilor în formularea de trei propuneri de politici publice de sănătate ca şi alternative la politica de sănătate publică (domeniile ambulatoriu, paraclinic, spitalizare etc.). Cei de la CP vor să facă propuneri pentru simplificarea procedurilor birocratice şi administrative din sănătate şi pentru creşterea calităţii actului medical în cadrul unităţilor medicale administrate de autorităţile publice locale.

Prin acest tip de implicare, cei de la CP vor să ridice și capacitatea Asociaţiei Colegiul Pacienţilor de a se implica în promovarea egalităţii de şanse, a unei dezvoltări durabile la nivel local, regional şi naţional.

Vor 300 de colaboratori

În plus, se au în vedere selecţia şi consilierea unui număr de 300 de oameni, membri ai grupului-ţintă eligibil pentru această cerere de proiecte, pentru strângerea de informaţii necesare elaborării acestor politici alternative (prin mese rotunde, workshop-uri, interacţiuni cu pacienţii, vizite în spitale etc.), politici ce urmează a fi sintetizate într-un manual tipărit.

Ce rezultate așteaptă?

Principalele rezultate aşteptate în urma implementării acestui proiect sunt legate de elaborarea, promovarea şi acceptarea de către autorităţi a trei politici publice alternative în domeniul sănătăţii publice (subdomeniile ambulatoriu, paraclinic, spitalizare). Inițiatorii vor 20 de persoane selectate din cadrul grupului-ţintă (din cadrul reprezentanţilor ONG-urilor) participante la un curs de formare specific domeniului public de sănătate, urmând a se obţine 20 de certificări.

Vor și recrutarea a 300 de oameni din cadrul ONG-urilor sau dintre partenerii sociali şi personal din instituţii publice, selectaţi, consiliaţi şi instruiţi în domeniul sănătăţii publice.

Nu în ultimul rând, se dorește tipărirea şi editarea unui manual (în 100 de exemplare) ce va cuprinde concluzii formulate de grupul-ţintă şi acele trei politici alternative elaborate în domeniul sănătăţii publice.

„Prin toate activităţile propuse şi rezultatele urmărite, dorim să identificăm principalele probleme din sistemul medical referitoare la calitatea, accesul şi sustenabilitatea serviciilor medicale, şi împreună să găsim soluţiile cele mai bune pentru un sistem de sănătate eficient şi funcţional”, a declarat domnul Cristian Sas, preşedintele asociaţiei.

Valoarea totală a proiectului este de 990.386,62 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din FSE 815.275,85 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional 155.303,07 lei şi cofinanţarea Asociaţiei Colegiul Pacienţilor 19.807,70 lei.

Proiectul este implementat în perioada 7 septembrie 2018 – 6 septembrie 2019. Codul MySMIS al proiectului este 110676.

Informații despre proiect se pot consulta pe site-ul www.colegiulpacientilor.org.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !