Vor să suspende noua lege a asociațiilor de proprietari!

De Valentin Goran
9Comentarii
Vor să suspende noua lege a asociațiilor de proprietari!
Conducerea ULAL Arad a participat la Conferința Națională a Ligii (HABITAT) Asociațiilor de Proprietari, la București.

Principala temă a discuțiilor de la finele săptămânii trecute de la Conferința Națională a Ligii Asociațiilor de proprietari a fost noua lege a asociațiilor de proprietari, Legea nr.196/2018. Așa cum s-a mai arătat, ne spune Dorina Lupșe – președintele ULAL Arad, noile reglementări, pe lângă unele aspecte pozitive din zona de asigurare a funcționării condominiilor în condiții de siguranță, are multe reglementări care complică și măresc costurile de funcționare a asociațiilor de proprietari, fapt ce va conduce la blocarea activității acestora sau chiar la desființarea unor asociații.

Îngreunarea activității asociațiilor

Au fost relevate unele reglementări, explică Lupșe, care îngreunează activitatea asociațiilor: eliminarea/limitarea plăților în numerar; obligația de a participa cenzorul la ședințele comitetului executiv; condițiile instituite în caz de demisie; a fost contestată obligativitatea de a depune fondul de reparații și fondul de rulment în același cont cu sumele ce reperezintă cheltuielile curente. Cele mai multe discuții au fost pe tema înlocuirii certificatului de absolvire cu certificat de calificare a administratorilor. De asemenea, s-a creat o anumită confuzie prin înlocuirea administratorului de imobil cu administrator de condominiu. Prin urmare, este necesar să se elaboreze standardul ocupațional pentru administrator de condominiu și abia apoi să se decidă dacă persoanele fizice atestate ca administrator de imobil răspund exigențelor stabilite pentru administrator de condominiu.

Legea 196, trebuie amendată

„Informăm persoanele interesate și asociațiile de proprietari că organizarea cursurilor de calificare poate începe doar după elaborarea standardului ocupațional pentru administrator de condominiu. Din aceste considerente, în Conferință s-a degajat concluzia că Legea 196/2018 trebuie amendată și că ar fi oportună SUSPENDAREA aplicării legii în totalitate/în parte pe durata a 6 luni/un an. ULAL Arad va informa în permanență asociațiile membre despre toate modificările și completările ulterioare la numărul de telefon 0257/285053 și la noul sediu din str.George Coșbuc nr.33”, a completat președintele ULAL Arad.

Taguri: , ,


9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor