Vox populi, vox Dei ! Oare ?

Recent, Asociaţia ProDemocraţia a făcut un sondaj de tipul „aţi fi de acord cu…?”, în care întrebările se refereau la reglementări europene sacrosante privind drepturile omului, răspunsul „da” contravenind flagrant acestora.

Majoritatea zdrobitoare a celor intervievaţi a fost de acord cu reintroducerea pedepsei cu moartea sau cu pierderea cetăţeniei române a celor care critică biserica ortodoxă !Mai mulţi analişti politici, în frunte cu însuşi iniţiatorul sondajului, Cristian Pârvulescu, s-au dat de ceasul morţii să îşi explice care a fost cauza rezultatelor sondajului. S-au dat tot felul de explicaţii, ba că românul este îngrozit de valul de crime şi de corupţie, ba că suntem departe de democraţie şi europenism etc.

    Niciunul, însă, nu l-a întrebat pe Pârvulescu ce anume a stat la baza demersului său, însă, oarecum în treacăt, le-a servit el un capăt de indiciu : toate răspunsurile afirmative încălcau nu doar legislaţia europeană, ci şi actuala Constituţie a României. Mergând pe acest fir, vrei, nu vrei, ajungi tot la insistenţele lui Traian Băsescu şi premierului Boc privind respectarea voinţei poporului, exprimată la Referendum, voinţă care este mai presus de orice şi pe care opoziţia ticăloşită nu vrea să o ia în seamă.

  Aici este problema : a vrut, cumva, Pârvulescu să spună că, iată, actuala Constituţie nu ţine cont de ceea ce vrea poporul (inclusiv pedeapsa cu moartea şi pedepsirea neortodocşilor) şi, pe cale de consecinţă, Constituţia trebuie schimbată ? Sau, dimpotrivă, a vrut să se arate îngrozit de ceea ce s-ar putea întâmpla dacă legile, inclusiv legea supremă, ar fi făcute după voia poporului ? Este, el, de partea lui Băsescu şi Boc, care spun că „Vox populi, vox Dei”, sau este de acord cu parafraza unui mare profesor de la Cluj, care spunea „Vox populi, vox derbedei ?”. După cum îl cunosc eu, cred că, în virtutea unor obligaţii, a primit o comandă şi a făcut în aşa fel încât fiecare să poată interpreta rezultatul în favoarea sa.

Citat : „În urma Referendumului iniţiat de preşedinte, 80% dintre români au fost de acord ca în practica medicală să se introducă decoxificarea în locul decantării parapsinoleptice”

S.T.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !