Vrea să dea afară 3-4 jucători!

De Daniel Scridon
3Comentarii
Vrea să dea afară 3-4 jucători!
Ionuţ Popa după eşecul de la Târgovişte: „Am luat patru goluri pe care doar nişte proşti le-ar lua”.

De la 6-1, cu Metaloglobus, la 2-4, în Cetatea Chindiei, în decurs de câteva zile, e un drum greu de digerat şi explicat. Inconstanţa roş-albilor nu ar trebui să aibă drept scuză doar accidentările de la nivelul lotului de jucători, problema fiind mult mai complexă şi normal ar fi ca cineva să şi-o asume.

Îngrijorător este că Ionuţ Popa este nevoit să schimbe mereu până la pauză, din pricina accidentărilor, recidivelor ori a formei slabe a câte unui jucător. Semn că selecţia şi pregătirea nu a fost una (prea) reuşită. Iar obiectivul din contractul tehnicianului de pe banca UTA-ei – o clasare între locurile 10-15 – nu mai pare o glumă proastă. Din păcate.

Foarte supărat

La conferinţa de presă de la finalul jocului pierdut, scor 2-4, în faţa Chindiei, Ionuţ Popa a părut extrem de supărat pe unii dintre elevii lui, cărora le-a pus o „etichetă” deloc onorantă: „Am dat două goluri în deplasare şi am luat patru pe care doar nişte proşti le-ar lua. Două goluri de portar, la golul trei Manea a dat pe lângî minge, iar la ultimul Benga face mascaradă”. Întrebat de jurnaliştii dâmboviţeni despre obiectiv, Mister a pus aceeaşi „placă” prevăzută în contractul încheiat cu oficialii clubului: „Chindia merită să rămână acolo sus, este o echipă organizată cu un obiectiv serios în acest an. UTA are ca obiectiv salvarea de la retrogradare, locurile 10-15, pentru că nu avem condiții pentru altceva. Chindia a fost, ani la rând, o echipă fruntașă și, spre deosebire de noi, și-au păstrat destui jucători de anul trecut. La UTA, în vară au plecat 12 și au venit 14, iar după acest joc probabil vor mai pleca 3-4 pe care îi dau afară”.

Cu Energeticianul, netelevizat

Pentru „Bătrâna Doamnă” urmează un joc de mijlocul clasamentului, important pentru a ţine aproape de plutonul fruntaş şi a păstra distanţă faţă de „zona minată”, sâmbătă, ora 11, pe „Motorul”, cu Energeticianul. Jocul nu va fi văzut pe micile ecrane, televiziunile preferând alte dueluri în etapa cu numărul 13 al ligii secunde la fotbal.

Taguri: , ,


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor