Vrei să fii jandarm? Acum ai ocazia cea mai bună

De Valentin Goran
Vrei să fii jandarm? Acum ai ocazia cea mai bună
Arădenii care își doresc să intre în familia jandarmilor, pot ocupa unul din cele 700 de locuri vacante în Școlile Militare de Subofițeri Jandarmi (sesiunea ianuarie 2018).

Specificăm că până acum 25 de arădeni s-au înscris deja. În acest sens la nivel național a fost demarată o campanie concretizată prin deplasarea unei caravane care trece prin principalele orașe ale României.

Înscrieri, pe loc, la caravană

Autospeciala inscripționată cu mesajul ,,Vino în echipa noastră!”, va ajunge duminică 26 noiembrie, în orașul Chișineu-Criș, unde va staționa timp de o oră în parcarea fostului magazin Trei G, începând cu ora 14:00, iar între orele 15:30 și 17:00, aceasta se va afla în Piața Avram Iancu din municipiul Arad, unde sunt invitați toți tinerii care au vârsta până în 27 de ani împliniți și sunt absolvenți de studii medii cu diplomă de bacalaureat. Doritorii se pot înscrie pe loc, având nevoie doar de cartea de identitate, ulterior dosarul se va completa la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, str. Jandarmeriei nr. 1-3, pană pe data de 05.12.2017.

„Haideți să fim colegi!”

„În cele două locații alături de jandarmii de la ordine publică vor fi prezenți și colegi din cadrul resurselor umane, pentru a răspunde cât mai eficient tuturor întrebărilor venite din partea celor interesați. Haideți să devenim colegi!”, a declarat sublocotenent Valeriu Macovei, purtătorul de cuvânt al IJJ Arad.

caravana

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !