Zborul etern al “Măiastrei”

Zborul etern al "Măiastrei"
Zborul etern al "Măiastrei"
În constelaţia universală a geniilor umanităţii strălucesc şi nume de români. Unul dintre ele este Constantin Brâncuşi, care şi-a urmat în zbor „Măiastra”, la 16 martie 1957, găsindu-şi odihna eternă în cimitirul Montparnasse din Paris.

În drumul lung şi greu spre universalitate, i-a fost dat să înfrunte asprimea
anotimpurilor devenirii. Caratele creaţiei brâncuşiene au pornit din dulcea oază
oferită de satul său natal, Hobiţa, judeţul Gorj. Aici s-a stabilit legăturile
lui cu arta populară, devenită mai târziu statornică sursă de inspiraţie. Aici
începe să cioplească în lemn, iar truda mânilor lui de copil va umple de încântare
inimile celor din jur. Avea 11 ani şi era orfan de tată, când sărăcia l-a obligat
să plece de acasă în căutare de lucru.

Periplul său existenţial cuprinde, la început, oraşele Târgu-Jiu, Slatina şi
apoi Craiova, unde urmează cursurile Şcolii de Arte şi Meserii. Absolvind-o
cu nota maximă, i se atribuie o bursă, care-i permite să se înscrie la Şcoala
de Arte Frumoase din Bucureşti. Impulsionat de neastâmpărul geniului, dar fiind
foarte sărac, porneşte pe jos spre Paris. Ajunge după un an şi jumătate, oprindu-se
mereu şi muncind pentru a-şi asigura existenţa.

În 1905 este admis bursier la Academia Naţională de Arte Frumoase din capitala
Franţei. La început îi este foarte greu: „Uneori mă ţineam de ziduri să nu cad.
De foame…”. Dar, perseverent şi tenace, munceşte enorm, conducându-se după
propria deviză: „Să creezi ca un zeu, să porunceşti ca un rege, să munceşti
ca un sclav”. Se stabileşte la Paris, unde îşi construieşte un atelier şi o
căsuţă cu laviţă şi vatră, asemenea celor din satul său. Expune lucrări care
sunt tot atâtea victorii.

O expoziţie în America îi aduce gloria transoceanică. Încep să se manifeste
trăsăturile specifice ale stilizării brâncuşiene, iar operele sale primesc sensuri
simbolice, prevestind filosofia şi arta viitorului. Una dintre cele mai valoroase
este „Pasărea măiastră”, capodoperă de o puritate şi o desăvârşire uimitoare.

În 1937 vine în ţară, unde va ridica Ansamblul de la Târgu-Jiu, operă de monumentalitatea
vechilor „minuni ale lumii”, care inaugurează o nouă viziune în sculptura universală.
Înălţat în cinstea eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, este conceput ca
o procesiune cu trei popasuri în drumul către înălţarea la cer.

Pe sub „Poarta sărutului” se pătrunde în acest tărâm al gloriei, care sugerează
că sacrificiul este dăruit iubirii, ca simbol al vieţii, al frumuseţii ei. „Masa
tăcerii” este un imn în piatră închinat căsătoriei, iubirii de familie, simbolizând
pomenirea tăcută şi modestă a jertfei de sânge pentru apărarea patriei. „Coloana
fără sfârşit” (Coloana infinitului) este simbolul veşnicei recunoştinţe.

Înainte de moarte, Constantin Brâncuşi a dorit să ofere ţării natale o mare
parte dintre operele sale, dar o comisie oficială trimisă la Paris să le evalueze
a decis: „Brâncuşi nu aparţine culturii româneşti”. Nu ne putem reprima, nici
astăzi, dureroase întrebări.

Oare se vor fi simţit responsabili pentru decizia de a rupe „coloana infinitei
legături” a lui Brâncuşi cu pământul românesc? Au realizat vreodată cât de bogaţi
spiritual am fi fost, dacă opera brâncuşiană – acceptată de Franţa ca o onoare
– ar fi umplut sălile Muzeului Naţional de Artă din Bucureşti?

După moarte, atelierul său a fost transferat în incinta Muzeului de Artă Modernă
din Paris. Se păstrează neatinsă căsuţa în stil oltenesc şi uneltele de lucru
ale unuia dintre cei mai mari sculptori ai lumii, românul Constantin Brâncuşi.

Felicia Roz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !