Zece întrebări pentru Adrian Ţolea

Adrian Ţolea
Adrian Ţolea
Preşedintele în exerciţiu al Consiliului Județean Arad răspunde la o serie de întrebări despre instituțiile aflate în subordinea instituției.

Domnule preşedinte, se pare că cei care au crezut că Adrian Ţolea va asigura un interimat liniştit şi că nu se va implica în marile probleme ale judetului s-au cam înşelat…
A.Ţolea: Atâta timp cât voi ocupa această poziţie, de mare responsabilitate, voi face tot ce-mi stă în putere pentru a grăbi derularea proiectelor care au fost mult prea mult amânate, pentru a le finaliza în condiţiile maximei transparenţe, a respectării legii şi a satisfacerii intereselor cetăţenilor.

Aţi preluat administraţia judeţului făcând o analiză, sau un inventar al problemelor din subordine?
A.Ţolea: Am comandat un audit ad-hoc în ceea ce priveşte managementul organizaţional, circulaţia documentelor şi respectarea procedurilor la CJ Arad. Am modificat procedura referitoare la achiziţiile publice pe care le face autoritatea judeţeană, aducând mai multă ordine şi eficienţă în sistem. Am comandat un audit extern la Compania de Apă, vizând trei domenii: resursele umane, achiziţiile publice şi problemele juridice.

Aţi fost acuzat că o să politizaţi structura de conducere a CJ Arad, angajând ca administrator public un coleg din propriul partid…
A.Ţolea: Faptele dovedesc exact contrariul. M-am exprimat public că nu doresc o persoană din lumea politică în acest post, cu atât mai important pentru administrarea judeţului, cu cât, din cauza unui vid legislativ, nu putem alege un alt vicepreşedinte pe postul rămas vacant.

În ultima săptămână au apărut, în presă, câteva acuze extrem de grave în ceea ce priveşte conducerea Centrului Cultural Judeţean Arad…
A.Ţolea: Eu am solicitat Centrului Cultural lista achiziţiilor publice din anul 2012, până în prezent. Am primit această listă pe data de 28 august, iar pe 31 august a fost urcată pe site-ul CJ Arad. Aşa cum am declarat, înţeleg să lucrez transparent şi în interesul cetăţenilor judeţului nostru.

La fel o să procedaţi şi în cazul Companiei de Apă?
A.Ţolea: Acolo am cerut, public, demisia d-lui Nedelciu, pe care l-am suspendat din funcţia de director-tehnic al CJ Arad, fiind trimis in judecata, dar care încă ocupă postul de preşedinte al consiliului de administraţie de la Compania de Apă. Cel puţin din punct de vedere moral, nu mai poate ocupa această poziţie la cea mai importantă companie a CJ Arad, care are peste 900 de angajaţi şi derulează proiecte de zeci de milioane de euro.

Şi care are şi 7 directori. Dar ce ne spuneţi despre Aeroport?
A.Ţolea: Această societate funcţionează, din păcate, pe pierdere şi există deja o hotărâre a CJ Arad pentru desemnarea unui consultant în vederea privatizării Aeroportului. În ceea ce mă priveşte, voi urmări să obţinem garanţii clare pentru păstrarea obiectului de activitate, astfel ca arădenii să se bucure de beneficiile unui aeroport, generator de dezvoltare economică a întregii regiuni.

Ce se mai întâmplă la Spitalul Judeţean?
A.Ţolea: Am demarat procedurile pentru organizarea concursului în vederea ocupării postului de manager la Spitalul Judeţean. Aici se derulează mai multe proiecte, pe fonduri europene şi pe fonduri proprii şi sunt cât se poate de interesat în ceea ce priveşte buna finalizare a acestora. Cum, de altfel, sunt interesat pentru un act medical cât mai performant. În luna octombrie se va finaliza Strategia de Dezvoltare a Spitalului Judeţean, un document cât se poate de serios, realizat de către o firmă de specialitate. După ce vom adopta acest document strategic, noua echipă managerială îl va implementa pas cu pas.

Săptămâna trecută aţi inaugurat drumul asfaltat până la Cetatea Şiriei…
A.Ţolea: Este o realizare importantă a GAL-ului din zonă, iar noi vom depune un proiect pe fonduri europene pentru conservarea acestui monument istoric şi pentru amenajarea unor obiective de interes turistic pe platoul din vecinătatea cetăţii.

Pe când se inaugurează şi îndelung-aşteptatul Drum al Vinului?
A.Ţolea: De când ocup această funcţie am făcut tot ceea ce am putut pentru a urgenta lucrările din Podgorie. S-a reluat circulaţia pe viaductul de la Ghioroc, iar pe la începutul lunii noiembrie vom inaugura întreaga lucrare de infrastructură dintre Şiria şi Păuliş.

Care este strategia dumneavoastră personală, pe care o urmaţi în ceea ce priveşte conducerea CJ Arad?
A.Ţolea: Rigoarea, transparenţa, legalitatea, ordinea şi satisfacerea intereselor arădenilor.

„Am comandat un audit extern la Compania de Apă”



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase