Zeci de autospeciale şi peste o sută de pompieri din Arad, în drum spre Bucureşti

De Alin Gherasim
21Comentarii
Zeci de autospeciale şi peste o sută de pompieri din Arad, în drum spre Bucureşti
Exerciţiul naţional de la Bucureşti a golit garajele ISU şi ale ambulanţei din Arad.

Un exerciţiu de amploare naţională a fost pus la punct de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Conform scenariului, a avut loc un cutremur de 7,5 grade pe scara Richter, care poate fi urmat de mai multe replici. Mobilizarea a fost una naţională, toate Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă din ţară fiind parte a acestui exerciţiu. Iar de la ISU Arad şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Arad au fost solicitate zeci de autospeciale şi peste 150 de oameni. Exerciţiul a demarat la ora 8:37, iar secretarul de stat Raed Arafat a anunţat, ulterior, faptul că inclusiv comunicaţiile au fost tăiate, totul pentru ca exerciţiul să fie cât mai real. Iar pompierii de la ISU Arad şi medicii de la Ambulanţă au pornit spre capitală, unde există un punct prestabilit în care ai noştri trebuie să ajungă.

Căutări şi salvare

Exerciţiul presupune producerea unui seism de 7,5 grade, urmat de mai multe replici. Mai multe clădiri din Bucureşti s-ar fi dărâmat, inclusiv un spital, iar ordinul victimelor este de mii de persoane. Exerciţiul se modifică în timp real, în funcţie de scenariul gândit. Pompierii sunt solicitaţi să intervină pentru căutarea şi salvarea persoanelor, echipajele SMURD şi ambulanţele preiau, stabilizează şi transportă pacienţii la spitalele mobile, iar aici sunt preluaţi de medicii de la Unităţile de Primire Urgenţe, plecaţi din toată ţara spre capitală. ISU Arad a trimis două module spre Bucureşti, care au un timp limită în care trebuie să ajungă. Potrivit lui George Pleşca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad, primul modul este compus din două autospeciale de primă intervenție și comandă, două autospeciale de stingere cu apă și spumă, şapte ambulanțe SMURD tip B, o ambulantă SMURD tip C, o descarcerare grea, un ofițer, 41 de subofițeri şi două persoane din cadrul UPU Arad. Modulul I are un timp de prezentare în capitală de 10 ore.
Al doilea modul, care are 16 ore timp de prezentare în Bucureşti, este format din trei autospeciale de primă intervenție și comandă, două autocamioane de intervenție (dintre care un container căutare-salvare), două microbuze de transport persoane, două autobuze de transport persoane, o autospecială de intervenție la accidente colective și calamități, doi ofițeri, 105 subofițeri și opt persoane din cadrul UPU Arad.

Timp de cinci zile

Acest exerciţiu este cel mai amplu din ultimii 30 de ani, spun organizatorii. Simularea se va întinde pe o perioadă de cinci zile, urmând ca pompierii, medicii şi asistenţii din Arad să rămână în zona Bucureştiului până la final.



21Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor