Zeci de persoane, intoxicate cu un gaz toxic

Zeci de persoane, intoxicate cu un gaz toxic
78 de persoane au inhalat un gaz, identificat ca Mercaptan, în patru magazine din Sankt Petersburg, anunţă presa rusă.

În acest moment sunt spitalizate 68 de persoane din care 58 sunt femei. La faţa locului s-au găsit dispozitive artizanale a căror explozie a provocat răspândirea gazului otrăvitor. În cantităţi mici, Mercaptanul este inofensiv, însă poate provoca moartea în cantităţi mai mari. Presa rusă susţine că nu este vorba de un act terorist, ci de o răfuială mafiotă.

Mostre de gaz au fost trimise, pentru analize amănunţite, la un laborator specializat al Forţelor de Securitate Ruseşti din Moscova. Magazinul în care s-a petrecut incidentul face parte dintr-un lanţ de magazine ce comercializează produse de uz casnic.

În alte trei magazine au fost descoperite recipiente suspecte, dispozitive similare bombelor cu ceas. Viktor Belţov, purtătorul de cuvânt al ministrului situaţiilor de urgenţă a declarat că cei care au avut nevoie de îngrijiri medicale vin din primul magazin.

În celelalte locaţii nu s-au înregistrat victime. Gazul respectiv intră în componenţa gazului de uz casnic, căruia îi dă un miros specific. În cazul de faţă se pare că este vorba de o răfuială între oameni de afaceri, pentru că rareori sunt vizaţi simpli cetăţeni. Asemenea incidente nu sunt tocmai o raritate în Rusia, conflictele între grupări mafiote rivale fiind destul de frecvente în marile oraşe.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !