Ziduri împotriva indiferenţei

25Comentarii
Ziduri împotriva indiferenţei
ARAD – Un proiect umanitar pentru renovarea secţiei de boli infecţioase copii de la Spitalul Judeţean Arad. Imagini


Ne-am obişnuit poate să privim uimiţi la
copiii noştri şi să descoperim că
luptă împotriva indiferenţei din
societatea de astăzi cu arme aparent simple:
zâmbete pe buze, mult entuziasm, optimism şi
încredere în forţa de a muta
munţii. Ei ne dau zilnic exemple că binele nu
poate triumfa, decât dacă fiecare dintre noi
face bine.


În acest an şcolar, elevii din
liceele arădene 
participă la acţiunea cultural-umanitară
„Mai aproape de aproapele”,
iniţiată de Asociaţia Pentru Deschideri
Culturale. Proiectul are ca scop renovarea secţiei
de boli infecţioase copii de la Spitalul
Judeţean
şi crearea unui parc de
joacă în faţa secţiei. De ce este
necesar un asemenea proiect?


Cunoaştem cu toţii că starea în
care se află spitalele noastre nu poate fi
descrisă în cuvinte. Imaginile
însă sunt grăitoare. Mulţi dintre
copiii de lângă noi au fost acolo. Ei
îşi doresc normalitate. S-au săturat de
vorbe şi de promisiuni şi vor să
treacă la fapte. Şi-au anunţat
până acum participarea: Colegiul
Naţional „M. Nicoară”, Liceul
Teoretic „A.M.Guttenbrunn”, Colegiul
Naţional „E.G. Birta”, Liceul de
Artă „S. Drăgoi”, Liceul
Pedagogic „D. Ţichindeal”, Liceul
Forestier, Colegiul Tehnic, Gr. Şc. „Fr.
Neuman”.


Lista rămâne însă deschisă:
se aşteaptă implicarea celorlalte licee
şi a şcolilor generale. Elevii vor participa
la acţiunile de mediatizare a campaniei, la
acţiunile de strângere de fonduri şi de
produse, la căutarea de sponsori, dar vor realiza
şi activităţi culturale în vederea
susţinerii campaniei (spectacole caritabile,
proiecte pentru designul saloanelor,
confecţionarea de produse pentru
îmbunătăţirea condiţiilor din
spital – lenjerie de pat, dulapuri, crearea de produse
pentru parcul de joacă etc.).


Mai aproape de aproapele


A răspuns imediat solicitării de a
susţine acţiunea cultural-umanitară:
Armonia Center, care a asigurat partea
de reclamă (tricouri inscripţionate cu
logo-ul campaniei, afişe, fluturaşi, cutie de
donaţii la intrarea în complexul comercial).
S-au alăturat apoi campaniei: Handsome,
Carrefour , Lions Club, Teatrul de
Marionete (organizarea de spectacole umanitare) Real
Hypermarket, Primăria
Municipiului Arad .


Cum pot arădenii să se
implice în acest proiect? Ne răspunde prof.
Cristina Hanţ, unul din coordonatorii proiectului:
„Ei pot ajuta prin sponsorizări în
bani şi în produse necesare pentru renovare
şi pentru modernizarea secţiei. De asemenea,
este binevenită direcţionarea celor 2% din
impozitul pe venit în contul asociaţiei.
Trebuie să se înţeleagă că e
un proiect pentru Arad, pentru copiii
Aradului. Când un copil se
îmbolnăveşte, poate ajunge acolo.
Deocamdată, donaţiile se pot face în
contul Asociaţiei pentru Deschideri Culturale
(RO58BTRL00201205B87911XX, deschis la Banca
Transilvania S.A.) sau la intrarea în Centrul
Comercial Armonia (la informaţii)”.


O mână de ajutor


Cei care doresc să-i ajute pe copiii Aradului,
sunt rugaţi să-i contacteze pe coordonatorii
proiectului la adresele de e-mail:

cameliacircachirilă77@yahoo.com sau
cristinahant@yahoo.com.

V.F.



25Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor