Evenimentul s-a desfășurat, pe stadionul „Șoimiiˮ, în zilele de 22.06 și 23.06 a.c., într-o atmosferă agreabilă ce a cuprins un program cultural-artistic și distractiv bogat, pentru toate categoriile de vârstă: muzică corală, teatru pentru copii, folclor muzical-coregrafic, muzică tânără, dansuri moderne, prezentare de modă, concursuri de dans pentru copii, momente de tip ͈surprize-surprize”, activități distractive, bufet bine asortat etc. Cuvântul de deschidere a fost rostit, după slujba religioasă, de primarul orașului, Dan Ștefan Pocrișer.
Talente folclorice
Programul artistic al zilei de duminică a debutat cu prelucrări folclorice interpretate de grupurile corale locale „Sunetul muzicii” și „Musicorum”, coordonate de prof. Florina Cismaș. Mai apoi au urcat pe scenă talentele folclorice locale – soliștii vocali Dorin Neag, Maria Giorgiana Motorca (Măderat), Doru și Daiana Ivan (Pâncota), formațiile folclorice instrumentale „Romantic” și Alex Sălăjan, ansamblurile de dansuri populare „Podgoria Pâncota” (grupa copii și grupa tineri), soliștii vocali invitați Diana Giorgiana Mihuț, Maria Mihiț, Valentina Negrea, Oana Miron, Alin Neag, cât și invitatul special Vlăduța Lupău, în premieră în peisajul cultural-artistic al orașului, cu piese de folclor autentic, de petrecere, etno. A reușit să cucerească nu numai internetul, dar și publicul local, care, în final, s-a prins în joc, alături de echipa de organizare a petrecerii.
Sâmbăta tinerilor
Mulțumirea publicului tânăr s-a manifestat mai cu seamă în ziua de sâmbătă, la întâlnirea cu muzica ce o îndrăgește, interpretată de trupele „Clar bandˮ și „Todayˮ, de solistele vocale Paula Barna și Anni M., de artistul Dorian Popa, cunoscut localnicilor din serialul „Pariu cu viața”. Acesta din urmă, însoțit de două dansatoare „talentate și sexy”, începe recitalul și nebunia se declanșează timp de aproape o oră. Era o descătușare a energiilor tinerești pe mișcările ritmice ale muzicii cântărețului, precum și exteriorizarea bucuriei momentului muzical cu D. Popa, dar și a bucuriei vieții în așezarea urbană de la contactul Câmpiei Aradului cu Munții Zărandului.
După 25 de ani
Momente emoționante și pline de bucurie au fost surprinse la valsul dedicație specială a copiilor din trupa „Mini azur”, care, alături de trupa „Azur”, scriu o istorie frumoasă în peisajul artistic al orașului, sub coordonarea sufletiștilor Sandu Covaci și Olga Dokopil. Emoție, bucurie și câteva lacrimi au fost la momentul „͈surprize-surprize”. Sunt invitați în scenă, rând pe rând, membrii primei generații a trupei „Azur”, de acum 25 de ani. De asemenea, sunt invitați în scenă și coregrafii mai sus amintiți. Olga Dokopil dă glas amintirilor și lansează invitația „să dansăm împreună”, ceea ce s-a și întâmplat, pe ritmul a două melodii superbe. La sărbătoare a fost prezentă și trupa „One shot”, care a bucurat prin ținută, prin coregrafie, prin atitudine scenică. Demonstrațiile de modă, inclusiv de lenjerie intimă, au fost prezente prin frumoasele de la „Miss Avk Arad Model”, fapt ce a stârnit interes.
Teatru și…mâncare
Timp de 40 de minute, „Teatrul pe roțiˮ cu povestea „Cufărul fermecat”, în prezentarea lui Nuți și Sorin Dorobanțu, a produs multă bucurie copiilor aflați în fața scenei. Aceeași bucurie s-a înregistrat și la concursul de dans cu cei mai talentați copii ai orașului, sub coordonarea lui Sorin Dorobanțu și Roxana Sabău, un cuplu artistic deosebit. Copiii au beneficiat și de alte plăceri, oferite prin parcul de distracții. N-au lipsit gustoasa mâncare tradițională din zona arădeană, precum și băuturile asortate, servite inclusiv în cort de mari dimensiuni.
Din cauza vremii pregătite de furtună, spectacolul de artificii a fost ușor afectat, aceasta neinfluențând însă reușita deplină a ediției 2019 a Zilelor Orașului.
Marcell Gorcea
Citiți principiile noastre de moderare aici!