O zi dedicată folclorului autentic, la Sântana

Reactualizat la:
O zi dedicată folclorului autentic, la Sântana
Zilele Orașului Sântana, ediția 2018 a cuprins și o zi dedicată folclorului autentic cu dansuri, jocuri, cântece și interpreți de valoare.

Petrecerea frumoasă, cu multă voie bună și distracție, a fost organizată de Primăria și Consiliul Local Sântana, în colaborare cu ceilalți factori educaționali din oraș. Au participat colective artistice din localitate, invitați speciali din zonele Huedin, Satu Mare, Bihor, cu programe de scenă de bună calitate, relaxante, pe durata celor peste șapte ore de muzică și joc.

Deschiderea programului a revenit orchestrei de tineret „Busuiocul” Sântana, condusă de profesorul Iozsi Nagy, după care celelalte colective artistice au urcat pe scenă, la invitația prezentatoarei Diana Mihuț.

Evoluția scenică în premieră a formației de dansuri „Busuiocul – boboci” din Sântana a produs multă emoție și bucurie copiilor, părinților, bunicilor, care și-au amintit de anii copilăriei. De apreciere s-a bucurat și ansamblul folcloric „Busuiocul – juniori” din Sântana, cu jocul bătrânesc de Ineu, cu jocul de Craiva, cu soliștii vocali Iulia Abrudan, Adriana Răuț, Sara Dulovecz, Nicolas Purda (acordeon). De asemenea, a bucurat prestația artistică a ansamblului „Busuiocul – seniori” din Sântana, cu dansurile de Banat, de Bihor, însoțite cu strigături de joc, mărind veselia în scenă și în afara ei. Alături de dansatori au evoluat și soliștii vocali Ramona Mihai, Florina Dărău, Leonard Stoian, Mădălina Hoza, Nicoleta Buburuza, Mihaela Boda, cu versuri și linii melodice semnate de Rozalia Pașca. Cu drag a urcat pe scenă orchestra arădeană „Mărunțelul”, condusă de Liviu Birta și coordonată de profesoara Marioara Micle, formată din tinere talente de la Școala Populară de Arte din Arad. A interpretat suite de orchestră din comoara folclorică arădeană, de o frumusețe artistică incontestabilă. Împreună cu orchestra „Mărunțelul” au venit și grupurile „Sânzâienele” și „Feciorii Zărandului”, cu soliștii vocali Ioana Mișcoi, Dorin Neag, Roberta Tomșa, Mădălina Păcurar, Ciprian Tărșan, Sorina Lupșa, bucurându-se de aplauzele asistenței. Bine primit de public a fost ansamblul de dansuri și cântece „Cununița” al UVVG Sântana – Arad, înființat de inimosul profesor Ioan Dărău. Au plăcut dansurile din zonele etno-folclorice ale județului Arad, jucate pe fondul muzical profesionist al orchestrei ansamblului, condusă de Ghiță Rotaru, și prestația artistică a soliștilor vocali Dorel Banci și Monica Groza.

Surpriza plăcută a zilei a fost întâlnirea cu solista vocală Adriana Irimieș, venită din inima Apusenilor, din Mărișel, într-un costum popular de peste 100 de ani. A oferit un recital în care poezia și muzica s-au aflat în armonie, cu versuri și cântece mobilizatoare, adevărate leacuri de suflet în acest an aniversar al Marii Uniri. A încântat cu melodii de dor de țară, de Ardeal, de Basarabia, de locurile natale ale celor plecați din nevoi în străinătate.

Frumoasă, melodioasă – dedicația muzicală pentru primarul Daniel Tomuța, pe care, deși nu îl cunoaște, îl crede destoinic, prin ceea ce a văzut la zilele orașului Sântana: „Omul bun și de-omenie/ Se cunoaște dintr-o mie,/ Omul bun cu minte multă/ Se cunoaște dintr-o sută.”

Admirația publicului s-a îndreptat față de artista Lavinia Goste, față de dirijorul și violonistul Marius Zorilă, însoțiți de o parte dintre membrii orchestrei Valahia, într-un recital de folclor autentic, plin de talent vocal și virtuozitate instrumentală, impresionând publicul prezent în număr extrem de mare la eveniment. Recitalul artistei Lavinia Goste a cuprins muzică românească nemuritoare: „Sus, sus, sus, la munte, sus”, „Cui nu-i place dragostea”, „Mă dusei să trec la Olt”, „Mireasă, cununa ta”, „M-o mușcat badea de buze”, „Inimioară cu dor mult”, culminând în final de spectacol cu interpretarea de excepție, la vioară, de către maestrul Marius Zorilă, a cântecului foarte drag românului, „Ciocârlia”.

La reușita spectacolului a contribuit și formația Sorin Mocan, cu solista vocală Adina Lup, cu un program de bună calitate artistică, formația „Autentic” Sântana, cu instrumentiștii Cătălin Vand – orgă, Filip Furcic – saxofon, Adrian Boșcor – acordeon și solistul vocal Radu Vand. Amintim, de asemenea, formația Cristi Suciu cu brâuri de Banat, sârbe, ardelene de Banat, de Bihor și solista vocală Irina Iovănescu, formația Călin Timiș și Dorel Timiș, formația Dorin Roman, împreună cu soliștii Pavel Cighirean și Liliana Cozma. De remarcat evoluția artistică a solistei vocale Monica Blaga din Oradea și nu în ultimul rând a solistei vocale Diana Mihuț.

Plăcută a fost atmosfera din zona cu oferte culinare, extrem de bogate, cât și din zona de distracții, de mare întindere în spațiu. La sărbătoare a fost prezentă autoritatea publică locală, respectiv primarul Daniel Tomuța și viceprimarul Cornel Gligor, consilieri locali, precum și președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea, directorul Centrului Cultural Județean Arad, Ionel Bulbuc. Punctul culminant al evenimentului l-a constituit spectacolul de artificii, spre satisfacția celor prezenți, rămași până spre miezul nopții la ziua localității dragi.

La mulți ani, Sântana! La mulți ani, România!

Marcell Gorcea

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !