Activitățile zilierilor au fost reglementate, astfel că de acum aceștia vor putea să desfășoare activități cu caracter ocazional în mai multe domenii de activitate. Noutățile prevăzute la legea 254/2015, ne spun reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad, au intrat în vigoare începând cu 6 noiembrie. Mai exact, zilierii vor putea fi folosiți la cateringul pentru evenimente, în cadrul taberelor pentru copii sau cabanelor pentru turiști, creșterea plantelor ornamentale, îngrijirea și curățarea pomilor, la activitățile pepinierelor, grădinilor botanice și rezervațiilor naturale, dar și la creșterea și reproducția animalelor semidomesticite. În acelaşi timp, există schimbări şi în privinţa situaţiilor în care instituţiile publice pot să apeleze la zilieri. Este vorba de instituţiile publice autorizate să facă cercetări arheologice (universităţile, institutele de cercetare, instituţiile cu profil muzeal) sau de către oficiile judeţene de studii pedologice şi agrochimice. „Un alt element de noutate îl constituie şi faptul că beneficiarul care nu va încheia în scris un acord cu zilierul privind plata remuneraţiei la sfârşitul săptămânii sau al perioadei de desfăşurare a activităţii, poate fi sancţionat cu amendă de la 1.000 la 5.000 de lei”, a declarat Ecaterina Isac, inspector șef al ITM Arad.
Zilierii, apărați de lege
Zilierii, apărați de lege
Reactualizat la:
Noile modificări la legea 254 care privesc zilierii, au intrat în vigoare începând cu 6 noiembrie 2015.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
ARADON Sport local
LIVADA. Într-o organizare ireproşabilă, asigurată de comuna Livada şi AJF Arad, recent, s-a desfăşurat etapa regională a Cupei Satelor Under 13 la fotbal.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV găzduiește azi meciul trei al finalei Ligii Naționale de Baschet Feminin.
Local
Autoritatea de sănătate publică recomandă operatorilor economici încheierea sau prelungirea de contracte cu DSP.
Local
Polițiștii Serviciului Criminalistic au fost invitați la Liceul Național de Informatică din Arad, pentru a cunoaște elevii, în cadrul programului „Școala altfel”.
Local
Rectorul Universității de Vest Vasile Goldiș, doctorul Coralia Cotoraci va candida pe lista PNL pentru Consiliul Local Municipal.
Mapamond
Ucraina a suspendat până la noi ordine serviciile consulare pentru cetăţenii care au vârsta mobilizării şi care trăiesc în străinătate cu excepţia celor necesare pentru revenirea în Ucraina, informează marţi o linie de asistenţă telefonică a guvernului, în ceea ce pare a fi o măsură pentru stimularea recrutărilor, relatează Reuters.
Local
Poliția și Garda de Mediu au efectuat verificări la comercianții de substanțe specifice pentru protecția plantelor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!