Zilnic, peste 80 de poliţişti veghează la siguranţa elevilor

De Ioana Costas
2Comentarii
Zilnic, peste 80 de poliţişti veghează la siguranţa elevilor
Peste 300 de activități preventive au fost desfășurate de polițiști – într-o singură zi – pentru creșterea gradului de siguranță în școli.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad anunţă că – în baza planului de acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în unitățile de învățământ preuniversitare și în zona adiacentă acestora – peste 80 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră și de prevenire a criminalității desfășoară zilnic activități specifice, în scopul creșterii siguranței elevilor. Doar joi, 12 mai, au fost desfășurate 318 activități preventive în cadrul orelor de curs, dintre care 230 au fost la unitățile de învățământ din mediul urban și 88 la cele din mediul rural. Au fost depistați pe raza municipiului patru elevi care absentau nejustificat de la cursuri, în cazul acestora fiind anunțată conducerea unității școlare. Şi paza din unităţile de învăţământ a fost verificată de poliţişti. „În conformitate cu normele Legii 333/2003, au fost efectuate 12 controale pentru verificarea modului de supraveghere, pază și acces în unitățile școlare și au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad.
Astfel de activități, menite să conducă la creșterea gradului de siguranță în rândul elevilor, vor continua și în perioada următoare, anunţă IPJ Arad.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor