Ziua Europei vine pe platoul din faţa Primăriei

De Adriana Barbu
1Comentariu
Ziua Europei vine pe platoul din faţa Primăriei
Vine Ziua Europei. Pe 9 mai, la Arad, pe platoul din faţa Primăriei Arad, cu începere de la ora 12.00, va fi sărbătorită Ziua Europei.

Un eveniment care este organizat de ani buni la Arad, la aceeaşi dată, pentru a marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe, Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state.

Program evenimentului dedicat Europei include: ora 11.00 – organizarea standurilor de prezentare a ţărilor europene de către şcolile/institutiile/ong-rile înscrise în proiect: imagini, artă, tradiţie, obiceiuri, tradiţie culinară, atracţii turistice, port popular, realizări remarcabile în diferite domenii; ora 11.30 – distribuirea unor materiale de informare despre UE și Europa; ora 12.00  – deschiderea oficială a evenimentului; ora 12.30 – vizitarea standurilor de către membrii comunităţii oraşului, pe un fundal muzical specific diferitelor țări europene; ora 12.30 – 14.00 – prezentarea unor momente de dans specifice țărilor europene; ora 15.00 finalul activităților.3 9 mai



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor