Ziua Familiei, în Parcul „Aventura Voinicilor”

De Eugen Rogojan
2Comentarii
Ziua Familiei, în Parcul „Aventura Voinicilor”
Centrul Municipal de Cultură Arad îi invită pe arădeni la cea de-a patra ediție a Zilei Familiei, pe data de 12 mai 2017.

Pentru al patrulea an, Centrul Municipal de Cultură Arad le oferă arădenilor de toate vârstele activități de nerata în Parcul „Aventura Voinicilor” (zona Sălii Polivalente), cu ocazia Zilei Familiei. Evenimentul va debuta la ora 12, în parc având loc întreceri sportive între copii și familii, ateliere de crație și diferite concursuri.

Pe scena amenajată în parc, copiii talentați vor putea să urce și să cânte, să danseze sau să recite poezii. În cadrul aceluiași eveniment, Trupa „Marionete” a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad va prezenta publicului spectacolul „Scufița Roșie”. Parteneri ai proiectului sunt Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Colegiul de Artă „Sabin Drăgoi”, Palatul Copiilor și Primăria Municipiului Arad.

Sărbătoarea

În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite a decis ca ziua de 12 mai să fie dedicată familiei, reprezentând o oportunitate pentru creșterea gradului de conștientizare a problemelor de familie și a proceselor sociale, economice și demografice care afectează familiile. La nivel național, începând cu anul 1995, în preajma zilei de 15 mai se sărbătorește Ziua Internațională a Familiei, reflectând importanța pe care comunitatea internațională o acordă familiilor.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor