Ziua Veteranilor, marcată la Arad

De Diana Dutu
1Comentariu
Ziua Veteranilor, marcată la Arad
Oficialităţi locale au participat la ceremonia organizată la Unitatea Militară din Cetatea Aradului.

Unitatea Militară din Cetatea Aradului a fost, sâmbătă, gazda unei ceremonii militare organizate cu prilejul Zilei Veteranilor. La „Troiţa de comemorare a eroilor români” au fost prezente numeroase oficialităţi locale, ÎPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, dar şi militarii şi conducerea Batalionului 191 Infanterie ,,Colonel Radu Golescu”.

„Sunt onorat să fiu alături de dumneavoastră, pentru a exprima admiraţia şi preţuirea Instituției Prefectului Județului Arad, dar și a mea personal, faţă de toţi veteranii de război, în această zi de aducere aminte şi de cinstire a jertfei de sânge a militarilor români care au luptat în teatrele de operații – Ziua Veteranilor de Război. Permiteţi-mi să mă închin în faţa veteranilor arădeni, în faţa tuturor celor care au slujit brava Armată Română, și să-mi exprim speranţa că vom găsi cu toţii puterea de a învăţa din adevăratele lecții de curaj, demnitate și patriotism, pe care ni le oferă cu generozitate.

Le doresc tuturor veteranilor de război mulți ani de viață, sănătate, bucurie și împliniri!” – a subliniat subprefectul Vasilică Damian la ceremonia din Cetatea Aradului.

Două Zile ale Veteranilor

Ziua Veteranilor este celebrată la 11 noiembrie, dată ce marchează încheierea oficială a Primului Război Mondial și cunoscută anterior ca „Zi a Armistițiului”. România celebrează această zi începând din 2014, „în semn de recunoaștere a meritelor veteranilor pentru apărarea intereselor României”. În țara noastră, se sărbătorește și Ziua Veteranilor de Război, la 29 aprilie, în onoarea tuturor militarilor români care au luptat pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor