Zonele „roșii” din Arad

De Valentin Goran
7Comentarii
Zonele „roșii” din Arad
Direcția Generală a Poliției Locale Arad a identificat zonele „fierbinți” ale municipiului. Vorbim de parcări neregulamentare, ignorarea indicatorului „accesul interzis” și blocarea căilor de acces.

Nu a trecut o zi din anul 2017 în care cel puțin șapte șoferi să nu comită o ilegalitate. Este o medie la care am ajuns după ce am aflat că polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice au aplicat anul trecut nu mai puțin de 2.468 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 685.245 lei, adică peste 152.000 de euro. Procesele verbale au fost aplicate pentru oprirea neregulamentară, staționarea neregulamentară a autovehiculelor și șofatul pe străzi cu sens unic pe contrasens.

Greșeli, la indigo, în aceleași locuri

Din pură curiozitate am vrut să aflăm unde greșesc șoferii cel mai mult. Dacă nu ați știut există anumite zone unde, zi de zi, șoferii fac aceleași greșeli, parcă la indigo. Dar haideți să vedem care sunt acestea. „Zonele «fierbinți» ale municipiului sunt: Piața Mihai Viteazul, Bulevardul Revoluției intersecție cu str. Crișan, Bld. Revoluției intersecție cu Calea Iuliu Maniu (stația mijloacelor de transport public), Bld. Revoluției intersecție cu str. Lucian Blaga, Bld. Revoluției intersecție cu str. 1 Decembrie 1918, Calea Aurel Vlaicu (în proximitatea Atrium Mall), Calea Aurel Vlaicu intersecție cu Calea 6 Vânători, Calea Aurel Vlaicu intersecție str. Cocorilor, Calea Aurel Vlaicu intersecție cu Calea Victoriei”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, Laurențiu Tudose, director adjunct al Direcției Generale Poliția Locală Arad. De departe, Bulevardul Revoluției rămâne locul „favorit” al șoferilor „grăbiți”. În anul 2017 au fost sancționați 192 de șoferi pentru că au oprit neregulamentar (oprirea în „spic”). Ei au scos din buzunare câte 250 de lei, fiecare.

Sens unic invizibil?

Nu mai puțin de 138 de conducători auto au ignorat cu desăvârșire semnificația indicatorului rutier „accesul interzis”, atenție, pe aceiași stradă și au fost sancționați cu 37.780 de lei, adică peste 270 de lei, fiecare. O medie ne arată că lunar, anul trecut, 11 șoferi au greșit chiar acolo. Șoferii spun însă că nu au văzut indicatorul rutier amplasat la intersecția străzii Ștefan Cicio Pop cu str. Dr. Ion Georgescu.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor