
În urmă cu mai bine de o săptămână au avut loc alegerile tinerilor liberali pentru desemnarea conducătorilor organizației județene. Pe câștigător, Bogdan Faur, l-am văzut în poze numai zâmbet, așa cum e si normal de altfel. Nu-l cunosc, probabil e un tânăr isteț, știu doar că este fiul viceprimarului Lazăr Faur, al cărui merit este incontestabil, în transmiterea pe cale genetică a calităților de politician.

ARAD. Tragicul eveniment petrecut în seara de 30 aprilie pe râul Mureş, în apropiere de Semlac, continuă să producă ecouri. Oameni care i-au cunoscut sau nu pe cei înghiţiţi de ape au ţinut să îşi transmită condoleanţele către familiile dispăruţilor, dar şi către părinţii copilaşului de 3 ani din comuna Semlac, care nu a mai putut fi resuscitat.
Advertorial
Un proiect de lege pentru siguranța cetățenilor a fost votat recent de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, la inițiativa primului ministru Nicolae Ciucă și a ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode.
UT Arad
ARAD. După ce Mircea Rednic a anunțat plecări din lotul echipei UTA, iată că astăzi s-au oficializat despărțirea de Romario Benzar și Bautista Cascini. Anunțul a fost făcut chiar de conducerea clubului pe siteul oficial.
Local
Un singur copac din Parcul Eminescu va mai fi tăiat în viitorul apropiat, conform celor de la Primăria Municipiului Arad. „Continuăm evaluarea tuturor arborilor bătrâni din oraș”, spun reprezentanții instituției.
Local
Iustin Cionca, președintele CJA Arad, a avut o ședință de lucru cu dr. Cristian Furău privind dotările de la Matern, dar și viitorul spital.
România
O bacterie de apă și de mediu care poate provoca boli a fost depistată în anumite produse cosmetice. Toate sunt retrase din magazine.
România
Sindicatele au anunțat că vor continua greva, refuzând să semneze un acord, chiar dacă a fost girat de președintele Klaus Iohannis.
Advertorial
Care este echipamentul de care ai nevoie pentru a pedala confortabil și în siguranță?
Local
Complexul Muzeal Arad a deschis, marți, expoziția de reptile și insecte vii de la Muzeul de Științe ale Naturii.
1
ARADON Sport local
ARAD. Comisia Judeţeană de Arbitri (preşedinte Casian Băla) din cadrul AJF Arad a reuşit să încheie un nou curs de formare al arbitrilor de fotbal, toţi cei 22 de înscrişi absolvind examenul susţinut în această săptămână pentru obţinerea calităţii de arbitru-stagiar.