În play-off, Progresul Pecica s-a dus la prietenii de la CSC Ghiroda, unde au pierdut pe final de meci.
Scorul a fost deschis de Trip, în min. 26, după care, în partea secundă, Arsene a fost eliminat (min. 54). Chiar și așa, pecicanii au egalat, prin Ekmecki (min. 77), dar la zece minute distanță s-a făcut 2-1 (gol Vaccari) și punctele au rămas la Ghiroda, iar Pecica termină play-offul pe ultimul loc.
În play-out, acolo unde echipele arădene aveau nevoie de puncte, am asistat tot la înfrângeri.
Astfel, LT Cermei a pierdut un meci extrem de important, la Șag, cu Timișul, scor 3-1, Toate golurile au venit în repriza a II-a, când gazdele au marcat gol după gol, primul dintr-un penalty destul d eușor acordat de arbitru.
Reușita lui Gavra, venită la 3-0, pe final de meci, a fost doar una de onoare.
Cu această victorie, Timișul Șag lasă echipele arădene să se bată pentru a evita penultimul loc al clasamentului.
Viitorul a fost surclasată la Peciu Nou, gazdele câștigând cu 5-1. Precum Șag, oaspeții au marcat pe final de meci, la scorul de 5-0! Reușita i-a aparținut lui Miculaiciuc, dar ea nu a contat decât pentru statistică.
Rămân ultimele două etape pentru ca trupa lui Cristi Sculici se salveze, acum având un punct peste Cermei.
Citește și:
Citiți principiile noastre de moderare aici!