aradon.ro Web analytics



14 migranți prinși la frontierele Nădlac I, Nădlac II și Vărșand

De Ioana Costaș

14 migranți prinși la frontierele Nădlac I, Nădlac II și Vărșand

Foto: Poliția de Frontieră
Migranții era ascunși în portbagajul unui autoturism, respectiv în două automarfare, fiind depistați de polițiștii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac, Nădlac II și Vărșand. 
Scris de Ioana Costaș - Migranții era ascunși în portbagajul unui autoturism, respectiv în două automarfare, fiind depistați de polițiștii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac, Nădlac II și Vărșand. 

ARAD. Doi dintre migranți au fost descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I. Aici s-a prezentat un tânăr de 23 de ani, cetățean român, la volanul unui autoturism, pentru efectuarea controlului pe sensul de ieșire din țară. Polițiștii de frontieră i-au descoperit pe cei doi migranți – sirieni, în vârstă de 28, respectiv 34 de ani – în portbagajul mașinii.
În aceeași zi, însă la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în Bulgaria. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, forme metalice pentru prăjituri, pe ruta Bulgaria-Olanda, însă, în urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, patru cetăţeni din Irak, cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani. De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier condus de un cetăţean turc, care transporta profile de aluminiu pentru o societate comercială din Polonia. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au fost descoperiţi, în interiorul compartimentului de marfă, opt cetăţeni străini. În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan și Pakistan, cu vârste cuprinse între 15 şi 37 de ani, solicitanți de azil în România. Toți cetățenii străini sunt solicitanți de azil în România.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

1 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Neon says:

    Pana si astia fug din Romania.

  2. Local

    15 milioane pentru proiectul de revitalizare a zonei Mărului
    Locul de agrement va fi realizat de către Thaibau Construct, la o valoare care depășește 15 milioane de lei.

    Local

    Poliția caută șefi pentru județ
    Șapte poziții pentru șef de poliție, respectiv șef de post sunt scoase la concurs de către Inspectoratul de Poliție Județean Arad.

    Local

    Coșmarul de pe șine: trenul de la Mangalia a ajuns cu 11 ore întârziere la Arad!
    27 de ore pentru cei 850 de kilometri care desparte Mangalia de Arad. Trenul care ar trebui să-i ducă pe arădeni la mare este un coșmar pe șine.

    Advertorial

    Un nou cartier în Arad? O nouă zonă de case?
    Contextul pandemiei ne-a făcut să vedem diferit lucrurile, să apreciem cu totul altfel conceptul locuirii și recunoaștem că o parte din noi tânjește, în secret, după comuniunea cu natura!

    Local

    Platforme de cântărire pe drumurile judeţene
    Patru platforme pentru verificarea tonajelor vehiculelor ar urma să apară pe drumurile judeţene circulate de camioanele supraîncărcate.

    Local

    O nouă hală a CCIA, lângă Expo
    Proiectul e la început de drum: Primăria a fost informată în legătură cu intenţia elaborării PUZ-ului.

    Local

    Nicio şansă pentru „Ghiba Birta”
    Constructorul care se ocupă de reabilitarea clădirii liceului nu dă semne că va respecta termenul din contract. 1

    Local

    Doar 3.9% dintre blocurile din Arad sunt reabilitate termic
    Primăria Municipiului Arad a lansat procedura de achiziție a serviciilor de elaborare a studiilor DALI pentru reabilitarea termică a 26 de blocuri. 1

    Local

    Biserică pentru penticostalii din cartierul Gai
    Deocamdată, municipalitatea a reglementat situaţia terenului de pe strada Faurilor, pe care urmează să se costruiască lăcaşul de cult. 2

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.