aradon.ro Web analytics



85 de persoane fără forme legale, depistate în municipiu

De Sorina Ambrus

85 de persoane fără forme legale, depistate în municipiu

Reactualizat la:
Polițiștii locali au verificat 37 de imobile din centrul Aradului, dar și din cartierele Vlaicu și Micălaca.
Scris de Sorina Ambrus - Polițiștii locali au verificat 37 de imobile din centrul Aradului, dar și din cartierele Vlaicu și Micălaca.

Polițiștii locali cu atribuții de evidență a persoanelor au inițiat, în a doua jumătate a lunii ianuarie, o acțiune de verificare și control al cărților de imobil. În această perioadă, s-au verificat 37 imobile în cartierele Aurel Vlaicu, Micălaca, precum și pe B-dul Revoluției, respectiv strada Caius Iacob. În acest an vor fi verificate toate asociațiile de proprietari, cel puțin o dată.

Pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, au fost aplicate 13 sancțiuni, responsabililor cărților de imobil. Totodată, au fost identificate și sancționate 85 de persoane care locuiesc fără forme legale în municipiul Arad. Cuantumul amenzilor aplicate este de 8.440 lei.

Având în vedere identificarea, într-un timp relativ scurt, a unui număr mare de persoane care locuiesc fără forme legale în municipiul Arad, în scopul evitării măsurilor sancționatorii, DGPL Arad informează cetățenii care au domiciliul sau reședința în municipiul Arad, cu privire la îndatoririle ce le revin, conform actului normativ sus-menționat.

Cum intri în legalitate

Titularul cărții de identitate este obligat să solicite eliberarea unui nou act de identitate în termen de 15 zile de la schimbarea domiciliului (adresa unde persoana fizică declară că are locuința principală).

Reședința este acolo unde persoana fizică declară că are locuința secundară, alta decât cea de domiciliu. Mențiunea privind stabilirea reședinței se înscrie în actul de identitate la cererea persoanei fizice care locuiește mai mult de 15 zile la adresa la care are locuința secundară. Mențiunea privind stabilirea reședinței se acordă pentru perioada solicitată, care nu poate fi mai mare de un an și are valabilitate pe timpul cât persoana locuiește în mod efectiv la adresa declarată ca reședință. La expirarea acestui termen, persoana poate solicita înscrierea unei noi mențiuni privind stabilirea reședinței, dacă locuiește în continuare la adresa respectivă.

De la obligația de a solicita înscrierea în actul de identitate a reședinței sunt exceptate:

– persoanele care locuiesc la o altă adresă decât cea de domiciliu, în interesul serviciului sau în scop turistic;

– persoanele internate într-o unitate sanitară/medicală.

Persoana care găzduiește o altă persoană (proprietarul), în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile, are obligația de a anunța poliția sau serviciul public comunitar de evidență a persoanelor din localitatea unde este situat imobilul.

Cartea de imobil se întocmește și se actualizează de către persoana anume desemnată, cu acordul acesteia, de către proprietarul imobilului sau de asociația de proprietari. În cazul asociației de proprietari, responsabilul cărții de imobil este, de regulă, administratorul sau un membru al comitetului executiv al asociației.

Responsabilul cărții de imobil are obligația de a înscrie, pe baza actului de identitate, persoanele care domiciliază sau au reședința în imobilul respectiv (locuiesc în fapt în imobil). Cartea de imobil se întocmește într-un singur exemplar, care se păstrează la responsabilul cărții de imobil.

Persoanele care își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința la o nouă locuință sunt obligate să ceară înscrierea în cartea de imobil în termen de 15 zile de la mutare.

Persoanele care locuiesc în imobil sunt obligate să prezinte actul de identitate responsabilului cărții de imobil, la solicitarea acestuia, în vederea actualizării cărții de imobil.

La hoteluri și în alte locuri de cazare în comun, înscrierea în cartea de imobil se face la sosire, prin grija proprietarului sau a administratorului acestora, după caz.

15 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. anonim says:

    Numai 85 ?!? Mai cautati incartiere, in apartamentele si casele inchiriate la negru, in spatiile parasite din cladirile vechi din centru, pe Metianu si in jurul Pietei Mari, in Checheci, pe Marului, la Balastiera, in Snicolau si casele din zona Tarafului si veti gasi sute de indivizi dubiosi ce stau clandestin in oras, de ocupatie,,fara,, cu castig mic sau mare ce nu oate fi justrificat..

    • mao tse tung says:

      Mai lasa de samanta pentru urmatoarea actiune. Mai toata lumea are cel putin telefon, iar dupa urmele digitale se poate afla usor, cine, unde, si de cat timp se afla.

    • X-ulescu says:

      Ho frustracel!, n-a spus că sunt toți din Arad, atâți au descoperit până acum, acțiunile continua și probabil vor mai descoperi.Dar ce te faci că nu mai afli tu? Ai de plm…

  2. Sebastian says:

    “Persoana care găzduiește o altă persoană (proprietarul), în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile, are obligația de a anunța poliția sau serviciul public comunitar de evidență a persoanelor din localitatea unde este situat imobilul.”
    Adica daca vin sa stau 6 saptamani in concediu la mama, aceasta trebuie sa mearga la militie sa anunte? 😁

  3. aradean says:

    nu ai cum sa verifici asa ceva
    Daca persoana / chirias/ este intrebata spune ca a venit de 5 zile si o sa plece. maine sau poimaine
    La urmatorul control spune la fel ca a fost acolo nu a stat decat cateva zile dar a plecat si a revenit din nou pt cateva zile,, etc etc Nu ai cum sa o urmaresti sau sa o controlezi sa fie clar.

    • juristul says:

      apare securitatea incet dar sigur

      • paun says:

        spre bucuria acelor cativa postaci fosti securisti de aici 🙁
        ghinion nu scapan usor de metehnele comunismului…

      • Eco says:

        E f.bine sa stii cine ti-e vecin. Nu cred ca ti-ar placea sa patesti ceva si nimeni sa nu stie cine sta lângă tine. Plin Aradul de infractori. Inchiriaza unul si stau 10. Foarte bune sunt si camerele video montate la intrarea in casa scarilor, pe casa scarilor sau la intrarea in case comune.

        • PTR Eco says:

          Plin Aradul de infractori? serios? stai pe sezatorii? pe tarafului? acolo da poate sa o fi.
          Dar,… nu extrapola lucrurile la tot orasul.
          generalizare absurda!!!

  4. Teretean says:

    Iar sa dat cu coasa in clasa muncitoare😜Grivitei, GhDoja, Oituz, Kogalniceanu, Preparandiei pline de tigani veniti din Mures si Toflea toti locuiesc fara forme legale dar sponzorizeaza Anaful din Arad , covoare, carpete, servici de portelan si binenteles plicul cu euro care se imparte cu Timisoara si Bucurestiul

  5. anotimp says:

    ASTA E EXAGERARE!

    ce este mai grav, sa locuiesti in alta parte decat iti scrie in buletin, sau sa nu ai buletin defel sau sa fie expirat?!?!

    Nu are politia locala ce face???

  6. aradean says:

    Mafia din Primaria Arad vor iar sa faca bani prin a da in cap oamenilor

  7. nasta says:

    da nenorociti sunteti unii, daca omul munceste legal ce treaba ai tu ca ala ma tine pe mine in chirie sau ca eu tin pe altu in chirie? de asta meritati ce este mai rau ca suntenti oameni de nimic, nemernici de 2 lei si invidiosi, arada-va focul ca nu lasati oamenii linistiti, ce daca stau sau am oameni in chirie platesti tu? tu ai grija de ei? ginoaielor ce sunteti.

  8. UT Arad

    UTA s-a stins după pauză și a pierdut
    Elevii lui Laszlo Balint au fost egali cu vedetele campioanei, timp de o repriză, dar apoi CFR Cluj a reușit să se impună în meciul din această seară! 4

    România

    Un ordin comun modifică măsurile de organizare a activităţii în unităţile de învăţământ. Condiţiile în care pot merge elevii la şcoală
    Un ordin comun al Ministrului Educaţiei şi Ministrului Sănătăţii, emis sâmbătă, modifică măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor sau instituţiilor de învăţământ. Scenariul de funcţionare al unităţii sau instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar sau universitar se va actualiza săptămânal.

    ARADON Sport local

    FCC Baschet UAV Arad a pierdut cu liderul după momente bune
    FCC Baschet UAV Arad a cedat cu 61-78 duelul cu ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, pe sferturi: 12-23, 23-13, 13-23, 13-19.

    România

    „Războiul” pe carantină în Timișoara. Propunere: vaccinații și cei care au avut Covid să se plimbe liber
    Autoritățile locale și județene „se bat” în declarații pe tema carantinei în Timișoara. Ba e cazul, ba nu e cazul fără tot județul. Primarul spune că trebuie luată o decizie, noul prefect demontează unele afirmații ale acestuia, iar șeful CJ Timiș spune că, dacă edilul forțează carantina, atunci cei vaccinați să se plimbe liber, la fel ca și cei care au avut Covid-19. La ora 14 se întrunește CJSU. 10

    Mapamond

    Când se va deschide primul hotel din spaţiu
    Hotelul se va numi Voyager Station şi urmează să fie construit de Orbital Assembly Corporation. Există planuri de a servi „mâncare spaţială” tradiţională - cum ar fi îngheţata liofilizată - în restaurantul hotelului.

    Mapamond

    Elon Musk a pierdut şi a doua poziţie în topul celor mai bogaţi oameni din lume. Cine conduce clasamentul
    Elon Musk a pierdut şi a doua poziţie în clasametul celor mai bogaţi oameni din lume. În această săptămâna, averea lui Musk a scăzut cu aproximativ 6,2 miliarde de dolari. Averea sa este de 150,9 miliarde dolari. 1

    Local

    728 de arădeni s-au vaccinat în ultimele 24 de ore
    De la începutul campaniei de vaccinare, în judeţul Arad au fost administrate doze de vaccin unui număr de 17.912 persoane.

    Local

    Pesta porcină, confirmată la Macea. Planul de măsuri şi deciziile Centrului Local pentru Combaterea Bolilor
    Zonă de protecţie pe o rază de 3 km în jurul focarului, zonă de supraveghere pe o rază de 10 km. Reguli stricte pentru măceni. 1

    România

    Atenție ce cadouri faceți de 8 Martie: Orădean apostrofat public
    Un orădean a avut parte de o supriză neplăcută zilele trecute, când și-a găsit pe autoturism mai multe mesaje lipite.

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.