aradon.ro Web analytics





Căldura din locuinţe, un dar tot mai preţios

De Diana Dutu

Căldura din locuinţe, un dar tot mai preţios

Preţios, atât pentru că e dificil de obţinut, cât şi pentru preţul pe care arădenii îl au de plătit.
Scris de Diana Dutu - Preţios, atât pentru că e dificil de obţinut, cât şi pentru preţul pe care arădenii îl au de plătit.

ARAD. Telefoanele au zbârnăit şi miercuri în redacţia Jurnal arădean/ Aradon, cu oameni nemulţumiţi la celălalt capăt al firului. Lumea e revoltată faţă de incapacitatea administraţiei locale de a asigura căldura în locuinţe. Unii dintre cititori au amenințat chiar cu proteste în stradă dacă nu vor primi în scurt timp căldură. În replică, municipalitatea susţine că „suntem în parametri relativ normali”. Afirmaţia îi aparţine primarului Călin Bibarţ şi a fost făcută tot miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă pe tema căldurii furnizate de CET Hidrocarburi.

Edilul Aradului a precizat că, după spitale şi şcoli – care au primit căldură înaintea consumatorilor casnici – cetăţenii Aradului beneficiază de energie termică pentru încălzirea locuinţelor începând de marţi, 19 octombrie. „Noi am fi vrut de luni, dar în domeniul gazului ziua calendaristică începe dimineaţa, la ora 7, nu noaptea, la ora 12. Şi doar marţi dimineaţa, la ora 7, s-a furnizat gazul către CET-ul mic (CET Hidrocarburi-n.r.). Ei au pornit motoarele şi, pe estimarea lor, de la prânz încolo a început să se simtă; (marţi) după masă încă dădeau drumul la ceva puncte termice şi de aceea unii oameni au simţit căldura mai spre după-masă – seară” – a explicat primarul Călin Bibarţ.

Cheltuieli triple

Aşadar, în prezent, energia termică pentru încălzirea locuinţelor arădenilor este produsă şi furnizată de CET Hidrocarburi. După mai multe încercări de a achiziţiona gaz la un preţ bun, CET H s-a oprit la singura companie care a acceptat plată la 30 de zile (în condiţiile în care majoritatea cer plată în avans şi, eventual, o cantitate obligatorie).

Cât au de plătit, totuşi, arădenii pentru căldură? „Acum, preţul la gaz e 700 şi ceva de lei, spre 800. La un astfel de preţ, costul de producţie a gigacaloriei va fi cam pe la 1.000 de lei, 1.000 şi un pic cu distribuţie. Acum suntem la 487 de lei/gigacalorie din care cetăţeanul plăteşte 280, vorbind rotund. Dacă-mi ajunge costul de producţie la 1.000 şi ceva, iar subvenţia rămâne 200 şi ceva de lei, atunci cetăţeanul are de plătit 700 şi ceva – 800 de lei. Faţă de 200 şi ceva, cât a plătit până acum pe gigacalorie. Adică de 3 ori mai mult. E enorm” – a apreciat primarul Călin Bibarţ.

Speranţe (ne)întemeiate

Edilul a mai precizat că a avut mai multe discuţii cu cei de la „CET-ul mare”, cel din afara oraşului – ultimele chiar marţi, 19 octombrie – „şi ei au spus că mai au încă de reparat o turbină, dar încearcă din weekend încolo să pornească. Ceea ce ne-ar ajuta un pic pentru că atunci costul pe care-l plătim ar fi mai mic, dat fiind că ei produc la un preţ mai bun, inclusiv la gaz.”

Cât de mic ar fi preţul pe care îl avem de plătit după ce CET Hidrocarburi va lua energia termică de la CET Arad? – l-am întrebat pe primar. „E un contract între ei… nu aş vrea să greşesc…” – este non-răspunsul pe care ni l-a oferit Călin Bibarţ.

Creşte subvenţia?

O posibilă soluţie pentru diminuarea împovărării consumatorilor ar fi creşterea subvenţiei pe gigacalorie. Ipoteza a fost lansată chiar de edil. Întrebat, însă, dacă aceasta e o variantă de lucru aflată în atenţia executivului Primăriei, Călin Bibarţ a spus: „E de calculat bugetar, cât mai poţi suporta. Pentru că intrările bugetare sunt aceleaşi şi atunci… de unde mai tai ca să adaugi dincoace?”

Deducem, deci, că nu sunt şanse ca subvenţia la căldură să crească. Ceea ce înseamnă că triplarea preţului pe care îl au de plătit arădenii pentru încălzirea locuinţei va fi suportată exclusiv din buzunarul lor. Chiar dacă „intrările bugetare” sunt neschimbate şi în cazul lor, ei vor trebui „să taie de undeva” ca să adauge bani pentru plata facturii la CET…

Viitorul nu sună deloc bine.

Promisiuni. Optimism. Responsabilitate?

Aşa cum a spus-o şi cu alte ocazii, primarul Călin Bibarţ crede că salvarea vine de la Guvern. În încercarea de a obţine sprijin de la Centru, la începutul acestei săptămâni edilul Aradului s-a deplasat la București, unde a avut o serie de întâlniri între care și cu ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu.

„De-a lungul timpului, au fost ani în care Guvernul a intervenit cu sume mari pentru a susține o astfel de activitate, chiar și în ani de criză, cum este și acesta. În ultimii trei ani, cu toate că Municipiului Arad nu i-au fost alocați bani în acest scop, administrația locală a reușit să evite problemele. Anul acesta, însă, pe fondul creșterii semnificative a prețului la gaze naturale, sprijinul guvernamental este imperios necesar. O comunitate locală nu are cum să susțină această activitate doar prin efortul propriu. Este nevoie de o politică națională coerentă. (…) Suntem în parametri relativ normali acum, așteptăm ajutorul promis de la Guvern ca să nu ne trezim în plină iarnă că suntem epuizați ca resursă financiară, iar cei care vând gazul să sisteze furnizarea lui pentru neplata facturilor. Nu cred că se va ajunge în această situație. Cred că am vorbit cu oameni responsabili, care își vor ține promisiunile” – a încheiat, optimist, primarul Călin Bibarț.

13 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. caldura? says:

    Care caldura? Sa vina domnu’ Bibart sa-mi zica daca asta e caldura in calorifer… Bataie de joc! Un incompetent cum n-am mai vazut. Nu pot decat sa-i doresc sa i se termine hartia igienica atunci cand are mai mare nevoie.

    Daca asta nu va face sa va treziti, dragi aradeni, si sa votati altceva decat clica asta de imbecili atunci nu stiu ce sa mai zic.

  2. Unul oarecare says:

    In loc sa multumiti primariei ca mai aveti incalzire atunci veniti la Timisoara.Unde intelepti din primarie de la USR au reusit performanta sa bage in faliment furnizorul de caldura Si pina acuma a fost si nu prea a fost caldura ca tot retehnoligizau reteau.Si de luni in Timisoara nu o sa fie nici apa calda nici caldura in plina pandemie

    • Aradean says:

      Nu multumim la nimeni! Ca daca stau eu la mila cuiva mor de frig si de foame. Centrala termica, izolat peretii, geamuri de buna calitate cu sticla tripan…iarna trecuta, una blanda, nu am trecut de 300 lei factura la gaz, la un apartament de 3 camere, 70 mp utili. Iarna asta, daca o fi mai frig si cresc preturile la energie…sa zicem ca voi da 6-700 lei/luna. Dar am 22-23 grade in casa si apa calda la discretie, de 20 de ani, nu de ieri…asta inseamna sa te gospodaresti, nu sa stai la mila oricaror nimeni ajunsi in administratia locala! Indiferent despre ce oras vorbim. Tine minte…nici unui politruc nu ii pasa de tine, doar tie iti pasa de tine! Sanatate!

      • Aradean says:

        Sa platesti 700lei pt 70mp este o risipă enormă. Dacă atata vei plati insemnă ca nu ai nici centrală nici izolatie nici ferestre.

        • Cosmin says:

          Crede-ma ca dacă deține toate cele enumerate și încălzește toată suprafa la 21-22 de grade pe toată durata zilei (nu Inchide când pleacă familia la serviciu / școala și deschide la întoarcere) este chiar OPTIMIST sa creadă ca scapa cu 700-800 lei / luna la prețul actual al energiei!
          Din păcate!

        • Aradean says:

          Eu am pus cazul nefericit in cazul in care pretul gazelor se va dubla. Momentan acest lucru nu s-a intamplat…anul trecut plateam undeva la 1.85 lei pe m3, ultima factura este la 1,95 lei/m3. Factura lunii ianuarie 2021 a fost 290 lei, nu consider ca a fost “risipa”…dar a fost o iarna blanda. Oricum, ce voiam sa spun este ca, chiar si daca ajung sa platesc dublu, tot nu sunt in situatia de a sta la mila nu stiu cui ca sa porneasca CET-ul.

  3. Mocofan-club says:

    A ajuns gigacaloria cet-ului să fie cotată la bursa din Zurich, de-a ajuns atât de scumpă? O bombă instalată cet-ului, chiar sub scaunul directorului.

  4. Stefan51 says:

    Cred că am vorbit cu oameni responsabili, care își vor ține promisiunile” – a încheiat, optimist, primarul Călin Bibarț.
    primare de crezut crezi la biserica,in primarie trebuie sa stii,da mataluta nu prea stii,solutia incalzirii aradului e politica,voi ca primarie nu aveti cum sa sustineti un monstru precum C.E.T.dar dupa cum ii spune si numele,aceasta centrala este construita sa furnizeze curent iar in subsidiar caldura pentru oras,tot aveti guvernul vostru ia faceti loby ca baietii detepti din energie care au primit de-an moaca curentul hidro sa faca bine sa cumpere curent de la toate cele 17C.E.T.-uri cite sint in romanica ,daca bine tin eu minte,850MW nu e o lume cind primesti cadou 7000,apropo,cum, ca nu-i cauta dna-ul pe cei care au facut minaria?

    • vanter says:

      salut mihai,a fost o perioada de cativa ani cand cet lignit a fost si producator si distribuitor, a fost bine,dar cet hidrocarburi ,unde sant toti profitorii,au ramas fara venituri,si sa unit din nou cu cet lignit,pt ca nu puteau supravietui,vorba vine,si acum cet fost lignit,acum pe gaz,este producator la un pret destul de bun,dar cet hidrocarburi ca si distribuitor dubleaza pretul ,chiar tripleaza,stiu pt ca am fost angajat cet lignit 26 ani,,,normal ar fi la un apartament sa platesti dupa metri patrati ,nu dupa cum vor ei ,tu in casa ta platesti caldura la pret de hala,si asta nu e caldura,eu stau la parter si caloriferele sint caldute,si vreau sa va vaccinati toata romania cu conditia sa triplati salariile ,si sa taiati pensiile speciale,forza uta ,oriunde ,oricand

  5. Jack spintecatoru says:

    Cum beneficiaza aradenii care nu sunt racordati la sistemul central de incallzire de banii alocati de guvern?ar trebui o pllangere penala pt abuz e cat casa!

    • mircea says:

      Pai conform legii consumatorului vulnerabil ,din moment ce se acorda ajutoare individual,ajutorul guvernamental se suspenda,aca ca bibart poate sa astepte mult si bine subventia,si sa prosteasca lumea.Rezolvarea este centrale individuale.Vedeti ca la Deva sa putut rezolva problema cu centralele.Dar la noi la Arad unii cu masini de multe mii de euro la scara asteapta mila primariei,implicit a celor care nu au dea face cu incalzirea la bloc.Daca vreti caldura platiti pretul corect,asa ar fi echitabil

  6. ARADON Sport local

    Haţegan, delegare de top în Champions League!

    ARADON Sport local

    Fotbal – Liga 3, etapa 15
    Rezultate: CSC Dumbrăviţa – Lunca Teuz Cermei 1-0, Progresul Pecica – CSC Ghiroda 0-3, Avântul Periam – Şoimii Lipova 1-2, Frontiera Curtici – Pobeda Star Bîşnov 1-2, Crişul Chişineu Criş – a stat.

    ARADON Sport local

    Șoimii Șimand și-a consolidat locul secund după turneul doi
    Formația arădeană a câștigat două meciuri și a pierdut la două goluri cu liderul neînvins.

    Local

    Cel de-al doilea tânăr bănuit de comiterea crimei de la Șagu, prins de polițiști
    Inspectoratul de Poliție Județean Arad anunță că duminică seara, polițiștii l-au depistat pe raza localității Gelu, județul Timiș, pe bărbatul de 29 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de omor. 1

    ARADON Sport local

    Dan Cuedan: „Eu îmi doresc să câștig play-out-ul”
    Antrenorul lui Piroș așteaptă întăriri în toate compartimentele pentru partea a doua a sezonului.

    UT Arad

    Haz de necaz după furăciunea cu FCSB
    Fostul mare arbitru român Adrian Porumboiu explică hoția de pe Arena Națională. 9

    România

    Românii întorși din țări din afara UE, inclusiv vaccinați, obligați să prezinte un test PCR
    La finalul unei ședințe, care a durat aproximativ 4 ore, autoritățile au decis să introducă obligativitatea prezentării unui test negativ PCR efectuate cu maxim 48 de ore înainte de intrarea în România și carantină obligatorie pentru sunt nevaccinați. 8

    Local

    Teatrul Vechi în momentul „zero” al salvării sale
    Societatea civilă solicită, într-o scrisoare deschisă, punerea pe ordinea de zi în CLM a protocolului privind „destinul” Teatrului Vechi.

    Local

    Fără tramvaie în centru. Un tramvai a rupt firele de curent
    Un tramvai a rupt, luni dimineață, firele rețelei de contact, în fața Primăriei Municipiului Arad. Circulația tramvaielor este blocată în acest moment. 2

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.