aradon.ro Web analytics



Cu 900 de certificate de urbanism și autorizații mai puțin, în 2020

De Eugen Rogojan

Cu 900 de certificate de urbanism și autorizații mai puțin, în 2020

Reactualizat la:
Arădenii au cerut și au obținut cu 902 certificate de urbanism și autorizații de construire sau desființare mai puțin în 2020, față de 2019.
Scris de Eugen Rogojan - Arădenii au cerut și au obținut cu 902 certificate de urbanism și autorizații de construire sau desființare mai puțin în 2020, față de 2019.

1.996 de certificate de urbanism și 1.106 autorizații de construire sau desființare a eliberat Primăria Municipiului Arad în decursul anului 2020. Cele mai multe certificate de urbanism au fost eliberate în luna februarie – 262, iar cele mai puține în aprilie – 77. Comparativ, în anul 2019 instituția a eliberat cu 581 de certificate mai mult: 2.577. Atunci, cele mai multe au fost eliberate în luna mai – 341, iar cele mai puține în ianuarie – 132.

Și numărul autorizațiilor de construire sau desființare eliberate în 2020 a fost mai mic decât în anul precedent. Anul trecut s-au eliberat 1.106 astfel de documente de către Primărie, cele mai multe fiind eliberate în octombrie – 204, iar cele mai puține în decembrie – 41. În 2019, municipalitatea a emis 1.427 de autorizații, cu 351 mai multe decât în 2020. Cea mai plină lună a fost, în 2019, august, cu 181 de autorizații emise, iar cea mai puțin aglomerată a fost ianuarie, cu 80 de astfel de documente emise.

În total, în 2020 municipalitatea a emis 3.102 certificate de urbanism și autorizații de construire sau desființare, cu 902 mai puține decât în anul anterior, când se primăria eliberase 4.004 documente de acest fel.

Certificatul de urbanism este necesar, de pildă, la construirea unei case sau a unui ansamblu rezidențial. Acesta nu ține loc de autorizație de construcție, însă autorizația nu poate fi eliberată dacă nu există un certificat de urbanism. De cealaltă parte, autorizația de construire sau desființare trebuie obținută pentru lucrări de construire, reabilitare, consolidare, extindere, modificare, schimbare a destinației unor construcții, protejare, reparare, restaurare a unor clădiri monument istoric ori pentru lucrări, amenajări sau construcții cu caracter provizoriu (chioșcuri, cabine, panouri de afișaj, reclame, firme, copertine etc).

3 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. poeesacu says:

    Primaria Arad solicita foarte multe acte si le analizeza cu foarte mare intarziere. , in foarte multe cazuri nu este prezenta cu dorintele de dezvoltatr a municipiului. Se prezinta ca o institutie care nu doreste modernizarea municipiului si nici dezvoltarea lui . sunt fosrte obtuzi .se comporta mai in toare situatile ca si gica contra ,cred ca sunt prea muti si pentru asi justifica prezenta se comporta ca atare. Cred ca ar trebui o analiza si o rarifiere a lor . Vezi Oradea

  2. GRADISTEAN says:

    Sunt PUZ-ri intocnite ,dar cand sa le execute propietaii ,li se pun foarte multe piedici,cerandu-le alte avize ,aprobari date de Primarie, fara sens. Primaria nu se implica in intermediera realizarri utilitatilor la PUZ -uri aprobate ,cu toate ca sunt societati care servesc comunitatea {APA,CANAL, DRUMURI } Dezvoltaea orasului este BLOCATA IN PRIMUL RAND DE PRIMARIE ,ESTE incremenita in timp. VA ROG SA VA REVEDETI ATRUTIILE coreleta cu dorintele CETATENILOR – ALEGATORI

  3. Telecomunicații says:

    Stati sa vedeti cum este cu lucrările de telecomunicații! Nici un AC nu s-a emis de mai bine de 2 ani. Primăria cere contract de ocupare a dom public și departamentul respectiv nu emite pe acesta din cauza ca nu stiu cat sa ceara pe an. Si aceasta problema persista de mai bine de 1 an jumate. Le-a mâncat undeva sa atace legea ANCOM care spunea că pentru telecom ocuparea dom public este gratis ca si la curent la gaz etc. Si acuma au ajuns într-un cerc de unde nu este iesire. Dar nici nu vor să iasă. Asta este primăria Arad și funcționarii din departamentele tehncie.

  4. Local

    ProVolei Arad încheie sezonul regulat în weekend
    ProVolei Arad dispută la Zalău ultimul turneu din sezonul regulat al Diviziei A2, Seria Vest.

    România

    Contul de Facebook al senatoarei Șoșoacă, blocat pentru jigniri. Aceasta amenință că va da în judecată rețeaua socială
    Senatoarea Diana Șoșoacă a declarat joi că i-a fost blocat contul de Facebook. Aceasta amenință că va da în judecată rețeaua socială. 4

    Local

    Discuţii despre viitorul Matern
    ARAD. Consiliul Judeţean Arad a găzduit o şedinţă de lucru la care a participat, pe lângă autorităţile judeţene, și echipa care pregătește studiul de fezabilitate al viitorului complex Matern-Pediatrie, complex pe care CJA îşi propune să îl construiască în incinta Spitalului Judeţean Arad. 1

    UT Arad

    De pe bancă nu se vede la fel de bine ca la televizor
    ARAD. Antrenorul echipei UTA, Laszlo Balint s-a referit, azi, la cum a trăit meciurile echipei sale și cum a văzut evoluția elevilor săi, în perioada de izolare, dar și cum s-a simțit. 1

    Local

    Bîlcea: „Bugetul, orientat spre investiţii”
    ARAD. Deputatul Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad, spune că bugetul României pe anul 2021 va duce cât mai mulţi bani spre investiţii. „Bunăstarea este posibilă dacă economia crește. Guvernul poate sprijini creșterea economică prin investiții, care rezolvă problemele de infrastructură, dar și ajută la crearea de locuri de muncă”, spune Bîlcea. 2

    Local

    La un pas de a cădea cu mașina de pe pasaj, în Micălaca!
    Un șofer s-a aflat la un pas de a cădea cu mașina de pe breteaua pasajului rutier Micălaca, ce face legătura între strada Marcel Olinescu și Calea Randei. 11

    Local

    De săptămâna viitoare, persoanele nedeplasabile vor fi vaccinate la domiciliu cu ajutorul echipelor mobile
    DSP așteaptă listele finale care trebuie întocmite la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, pentru a putea da startul vaccinării.

    UT Arad

    Interes scăzut la dezbaterea pe stadion
    Mai mulţi reprezentanţi ai Primăriei decât participanţi la întâlnirea online legată de soarta arenei „Francisc Neuman”. 4

    Local

    Șoferii cu tupeu blochează zilnic tramvaiele
    ARAD. Zeci de arădeni s-au înghesuit în stațiile de tramvai la orele prânzului. De la bătrâni la copii ieșiți de la școală, toți așteptau transportul în comun. 5

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.