aradon.ro Web analytics



Datorii de 34 de milioane de lei la două companii din subordinea CLM

De Diana Dutu

Datorii de 34 de milioane de lei la două companii din subordinea CLM

FOTO: EMANUEL COTUNA
E vorba de Compania de Transport Public şi CET Hidrocarburi. Aproape 75% din sumă reprezintă restanţe.
Scris de Diana Dutu - E vorba de Compania de Transport Public şi CET Hidrocarburi. Aproape 75% din sumă reprezintă restanţe.

ARAD. Societăţile din subordinea Consiliului Local Municipal (CLM) au dat raportul, la mijloc de an. Activitatea lor, indicatorii financiar-contabili au fost incluşi pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din luna iulie, la capitolul „Informări”. Dacă în privinţa Gospodăririi Comunale şi SC Târguri, Oboare, Pieţe, aleşii nu au avut de comentat, datoriile Companiei de Transport Public şi, mai ales, ale CET Hidrocarburi au atras atenţia. Cumulat, nivelul datoriilor celor două societăţi se ridică la peste 34 de milioane de lei, aproximativ 75% din sumă reprezentând restanţe.

Datoriile CTP

La Compania de Transport Public (CTP) Arad (unde CLM deţine 70% din acţionariat), nivelul datoriilor înregistrate la 28 iunie 2021 se ridică la 8.038.831 lei. 3.212.921 din sumă (adică 40%) sunt datorii restante, iar 4.823.921 sunt datorii curente. Din totalul datoriilor, 1.666.161 lei reprezintă credite, iar 1.596.567 lei eşalonare obligaţii salariale – ambele încadrate la datorii curente. La 592.374 lei se ridică datoria curentă către Tinmar Energy, pentru energia electrică. 589.410 lei reprezintă datorii la „taxa concesiune – CLM”, din care 505.647 sunt restanţe (incluzând şi majorările aferente). Datoriile CTP către CNCIR (Compania Națională pentru Controlul cazanelor, Instalaţiilor de ridicat şi Recipientelor sub presiune) se ridică la 561.357 lei (datorii restante). Alte restanţe de 521.303 lei au fost acumulate pentru energia termică, la CET Hidrocarburi. De asemenea, CTP datorează 500.397 lei firmei Simcor Car Wash pentru servicii de dezinfecţie (123.563 datorii curente şi 376.834 datorii restante). La 357.650 lei se ridică datoriile exclusiv restante ale companiei pentru contribuţiile salariale. CTP a acumulat datorii de 310.409 lei (din care 74.962 sunt restanţe) la Rompetrol Downstream, pentru carburanţi. Alte datorii de 6 cifre nu mai există.

Obligaţiile CET H

La CET Hidrocarburi (unde acţionariatul îi revine 100% CLM), situaţia e şi mai îngrijorătoare. Potrivit raportului prezentat de compania de termoficare, nivelul datoriilor se ridică la 25.131.486 de lei, din care 22.044.571 sunt restanţe (88%).

Cea mai mare parte a datoriilor – 14.461.632 lei (din care 12.192.024 lei sunt restanţe) – au fost acumulate la energia termică furnizată de CET Arad. S-au înregistrat datorii şi la energia electrică (270.398 lei, exclusiv restanţe) şi la apă (815.421 lei, din care 323.548 lei restanţe). Datoriile CET Hidrocarburi către alţi furnizori însumează 336.321 lei, din care restanţele reprezintă 175.657 lei. O bună parte din datoriile companiei trebuie achitată chiar Municipiului Arad, ca redevenţă: 9.082.943 lei (integral restanţe).

La obligaţiile de 25,1 milioane de lei existente la 28 iunie 2021, se adaugă 1.031.130 lei datorii restante la bugetul consolidat al statului.

Îngrijorare în CLM

Legat de aceste datorii, alesul USR PLUS Florin Stana a subliniat: „Este o situaţie pe care noi ar trebui să o tratăm cu atenţie şi să nu o lăsăm să se înrăutăţească, ba, mai mult, să încercăm să o aducem către normal. În fiecare an, noi votăm un buget pentru aceste companii în aşa fel făcut încât să acopere nevoile lor cu ajutor din afară sau cu subvenţie şi cu sprijinul bugetului local şi ar trebui să ne îngrijim ca aceste companii să îşi plătească datoriile. Pentru că riscăm să ajungem în aceeaşi situaţie ca CET-ul mare – CET Arad –, să trebuiască noi sau un furnizor să ceară intrarea în insolvenţă. Aş dori ca managementul sau consiliul de administraţie al celor două societăţi la care am observat

S-au cerut bani de la guvern

Şi primarul Călin Bibarţ a intervenit pe subiect în şedinţa CLM, pentru a preciza: „Cea mai mare problemă la CET-ul mic (CET Hidrocarburi-n.r.) este că noi nu acoperim din bugetul local în totalitate pierderile calculate pe reţele. Am făcut, în ultimele două săptămâni, din nou solicitare la guvern pentru a ne prinde şi pe noi în vreo hotărâre de guvern cu alocări, că n-am mai primit din 2016. De aceea a crescut aici. Suntem şi noi atenţi şi ne îngrijorează.”

9 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Molnar says:

    Daca sunt datorii sau nu asta decide curtea de conturi printr-un audit financiar contabil.,nu “aleșii” sau bibartul..daca fondurile au fondurile au fost deturnate sau s-a făcut evaziune fiscală?

  2. mig29 says:

    Deci stimate primare Bibart ori majorezi pretul gigacaloriei la pretul la care sa acoperi toate pierderile tehnologice de distributie (adica sa liberalizezi pretul gigacaloriei in sistemul secundar de distributie CET Hidrocarburi) ori da foc la CET Hidrocarburi! Ma auziti inclusiv voi usr-isti si liberali? Ca de la pesedei-comunisti nici o speranta!! M-am saturat Bibi sa bagati mana in bugetul local (tu si consilierii) in fiecare an pana la umar ca sa acoperiti ineficienta crasa a CET Hidrocarburi! Gata Bibi, a sosit momentul adevarului! Nu mai intinde mana la Bucuresti ca un cersetor! Ia calculeaza tu Bibi si voi consilieri usr-isti si liberalo-pedelisti cate zeci sau sute de blocuri ati fi anvelopat termic pana acuma in Arad (complet gratis pentru aradeni)?!! Asta nu calculati tovarasi din CLM?? Iar de la voi useristilor am avut alte pretentii!!! Bibi ne omoara in ultimii ani aceste veri extrem de toride (cu temperaturi de 39-40 gr. C, cu monstrii africani cu valuri de aer fierbinte), treci odata si anvelopeaza masiv blocurile din Arad si nu mai arunca banii complet aiurea in pamant pentru CET Hidrocarburi! Iar voi aradeni din blocuri contorizati-va o data separat consumul de gaze naturale si apoi montati-va urgent centrale de apartament! Ca acuma este liber!!! Nu mai stati la pomana statului si a primariei Arad! Se aude la primarie? Vei citi Bibi acest comentariu sau sri-ul din primarie ti-l va furniza??? Hai cu marea debransare o data aradenilor!!!!!!

    • poseidon says:

      Cred că este consecința caniculei,te-a lovit în cap.Repede la un RMN.

      • mig29 says:

        Ia zi tu tovarase poseidon ce nu am afirmat corect in ce am scris? Combate-ma pe ce am scris, nu pe valorile comuniste din tine!!!! Falimentul urgent la CET Hidrocarburi iar CET -ul mare se descurca deja singur in piata libera de energie!!! Hai Bibi, curaj!! Nu te lua dupa comunisti gen poseidon!!!!!!!

  3. Leu says:

    Vaccinare este singura solutie pentru a nu raci iarna. Poti sa stai si fara caldura. Voi fi imune, un superman.

  4. Ana says:

    Am fost saptamana trecuta la CET H pt un interviu: ditamai cladirile si birourile ici si colo, in diferite cladiri. Ma intreb de ce nu sunt adunati toti intro cladire si r3stul date spre inchiriere?

    Iarna, de ce aunt incalzite spatii inutil? Holuri mari incalzite in risipa.

    Foarte proasta gospodarire la CET. Se vede in lucruri mici, ce sa zicem de alea mari.

    Pe Romanilor, pana au modernizat magistrala spre ultimul bloc si-au bagat toti gaz…

  5. vruuum says:

    Dati de la Recons parcarile cu plata la CET si parcarile rezidentiale + ridicările de vehicule la CTP.
    Ce mi Recons ce mi CTP sau CET… Aceeasi necalificati constată amenzile nu mai repet, pentru că se ştie căt de ilegală este faza 🙂
    Acolo la parcări intră meleoanele de lei venituri de a moaca…
    Luaţi jucăria şi dati papucii nulitatăţii absolute de îngâmfat ce este, acest impostor de Mehe, mic sef politic
    Nu va fie teama reconsul şi dacă pierde veniturile din parcări se va putea sustine din activitatile de constructii, tamplarie, chirii locuinte, strand , etc, etc. cu un management competent.

    Alo USR !!! Eu vorbesc , eu aud ?

  6. Local

    PNL Arad a votat moţiunile ambilor candidaţi pentru şefia partidului
    ARAD. Organizaţia Judeţeană PNL Arad a aprobat, prin vot, susţinerea moţiunilor ambilor candidaţi la preşedinţia partidului, atât moţiunea cu care candidează Ludovic Orban, cât şi moţiunea cu care candidează Florin Cîţu. În adresa transmisă către Comisia de Organizare a Congresului PNL, secretariatul general al PNL Arad anunţă că moţiunea „România Liberală”, care aparţine premierului Florin Cîţu, a primit 73 de voturi pentru, 9 împotrivă şi 3 abţineri. 2

    Local

    S-a deschis o nouă secţie Covid în Arad
    ARAD. Reprezentanţii Spitalului Judeţean Arad anunţă că a fost deschisă o nouă secţie Covid-19 la unitatea medicală din oraşul nostru. Secţia Medicină Internă II, care are 37 de paturi, a devenit, de vineri, secţie Covid.

    Local

    Bani pentru proiectele PNDL
    ARAD. Deputatul PNL Sergiu Bîlcea anunţă că Guvernul a alocat aproape 400 de milioane de lei pentru plata facturilor proiectelor demarate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală I şi II. În total, 539 de obiective de investiţii din întreaga ţară vor beneficia de aceste fonduri. 1

    România

    Cum se descarcă certificatul verde COVID-19? Documentul care va deveni vital în zilele viitoare
    Certificatul verde este necesar doar în localităţile unde incidenţa este cuprinsă între 3 şi 6 la mie. În localităţile unde incidenţa va fi cuprinsă între 3 şi 6 la mie certificatul verde, care atestă vaccinare, trecerea prin boală sau testarea, va fi obligatoriu la spectacole, cinema, piscine, competiţii sportive, nunţi sau botezuri. Operatorii economici vor folosi aplicaţia „Check DCC" pentru a verifica codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene.

    România

    Guvernul a adoptat o hotărâre prin care se impune obligativitatea prezentării certificatului verde pentru anumite activități, dacă rata de incidență ajunge la 3 la mie
    Guvernul a aprobat vineri, prin hotărâre, obligativitatea certificatului verde COVID pentru accesul la anumite activităţi în localităţile unde rata de incidenţă a infectărilor cu SARS-CoV-2 este mai mare de 3 la mia de locuitori şi mai mică sau egală cu 6 la mia de locuitori. 5

    Local

    CCIA Arad ar putea să adere la Federaţia Camerelor de Comerţ Dunărene
    Un acord în acest sens a fost exprimat de preşedintele Gheorghe Seculici, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanţii DCCF. 3

    ARADON Sport local

    „Galben-albastrele” vor juca acasă dubla din cupă
    FCC Baschet UAV Arad a anunțat un nou parteneriat cu UTA pentru abonați. 1

    Local

    2.886 de persoane locuiesc fără forme legale în municipiul Arad
    Acestea au fost descoperite de poliţiştii locali, în urma verificării a 1.122 de asociații de proprietari. 9

    ARADON Sport local

    Mai moare o echipă în sportul arădean!
    Echipa de polo CS AMEFA nu s-a înscris în Superliga Naţională. Primarului Călin Bibarţ îi place rolul de „gropar”. 10

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.