„Avem speranța ca la acest eveniment să își găsească cât mai mulți dintre arădeni un loc de muncă. Situația actuală impune anumite sacrificii atât din partea celor în căutarea unui loc de muncă dar și din partea angajatorilor, dar sperăm ca ambele părți să găsească utilă și benefică această Bursă. I-am invitat pe toți cei prezenți să le acorde câteva minute angajatorilor prezenți, să vadă dacă li se potrivește vreun loc de muncă”, a transmis directorul AJOFM Arad, Augustin Molnar.

FOTO: Andreea Pintea
„Am venit să îmi caut un loc de muncă. Am rămas fără loc de muncă pentru că acolo unde am lucrat s-a făcut un nou orar, să se lucreze o zi – o zi, și nu am acceptat. Atunci când m-am angajat era program de opt ore așa că am fost nevoită să plec când s-a schimbat orarul. Am văzut că sunt multe locuri de muncă disponibile, deși mare parte sunt în fabrici. Sper să îmi găsesc în domeniul meu. Totul e să ne putem adapta, totul se schimbă”, a mărturisit doamna Mărioara.
Și doamna Doina a transmis că a găsit câteva oferte, asta după ce a rămas în șomaj:
„Am fost asistent personal pentru mama mea până în decembrie, iar acum sunt șomeră. Îmi caut un loc de muncă în sectorul curățeniei”.
„Am muncit într-o fabrică pe secția unde se produceau pedalele – frână pentru mașinile Tesla. Începând din luna decembrie a început să meargă tot mai greu. La începutul anului am mai muncit pe alte secții, iar apoi s-au făcut disponibilizări. Sunt sigur că îmi găsi un loc de muncă, am văzut deja câteva care m-ar interesa și probabil că după ce le voi studia voi alege cel mai potrivit loc”, ne-a spus domnul Florin.
Lucian, un alt arădean prezent la Bursa Muncii, ne-a mărturisit că ajuns să își caute un loc de muncă după ce au fost eliminate facilitățile din sectorul construcțiilor.
„Am ajuns la Bursa Muncii pentru că am fost un tânăr antreprenor și din cauza lipsei de personal în domeniu construcțiilor, am ajuns în situația de a nu putea să activăm: rămâi fără personal, te angajezi în anumite lucrări pe care nu le poți termina la termen. Acum îmi caut un loc de muncă pentru că ar fi trebuit să intru în șomaj pentru că nu am mână de lucru care să îmi poată aduce un venit.
Am avut firma de construcții de 6-7 ani, însă din acest an din cauza majorării de taxe și impozite nu am mai putut suporta costurile. Până în acest an, noi, cei din construcții aveam anumite facilități, acum însă taxele și toate dările au devenit prea mari și nu mai reușim să ne desfășurăm activitatea”, a povestit Lucian.
Prezenți la Bursa Muncii au fost și elevii de liceu ce se pregătesc să intre pe piața muncii. Lorena, o tânără de 19 ani, ne-a spus:
„Sunt din Arad de la Liceul de Construcții și Protecția Mediului și am venit cu clasa și cu profesorii pentru a vedea ce urmează mai departe după ce terminăm studiile. În continuare mi-aș dori un job de vară și apoi facultatea din toamnă, dar desigur și un job part-time. Cred că cel mai important e să îți dai interesul, să nu te lași până o să găsești ce îți place. Am avut până acum trei locuri de muncă”.
FOTO: Andreea Pintea
Citiți principiile noastre de moderare aici!