aradon.ro Web analytics



Pas înainte pentru noua bază sportivă de la Pecica

De Diana Duțu

Pas înainte pentru noua bază sportivă de la Pecica

PECICA. Primarul Petru Antal le-a dat, marţi, o veste bună pecicanilor: construirea noii baze sportive, de la intrarea în oraş dinspre Arad, intră în linie dreaptă.
Scris de Diana Duțu - PECICA. Primarul Petru Antal le-a dat, marţi, o veste bună pecicanilor: construirea noii baze sportive, de la intrarea în oraş dinspre Arad, intră în linie dreaptă.

„După mutarea unor conducte aparţinând Conpet, terenul va fi predat Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) care va selecta constructorul şi va finanţa întreaga investiţie, în valoare de circa 16 milioane de lei. Lucrările vor putea începe în cursul anului viitor” – a anunţat edilul oraşului Pecica.

Baza sportivă Tip 1 va avea un teren de fotbal de 105×68 metri (dimensiuni omologate UEFA și FRF), nocturnă și tribune pentru 500 de spectatori, dar şi un teren sportiv mic (de 20×40 metri), pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis, alături de vestiare și parcări.

„Investim, ori de câte ori este nevoie, în modernizarea şi întreţinerea bazei sportive din Pădurice, a celei din Turnu, precum şi în sălile de sport, pentru ca sportivii pecicani să aibă condiţiile necesare performanţei” – a promis Petru Antal.

2 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. xx@xx.xx says:

    Frumos di partea lor ca pe mijloc l-au trasat si pentru cricket, avem din ce in ce mai multi pachistanezi la lucru, iar afganii de prin tiruri se pot opri la o miuta.

  2. curios says:

    bun si cu canalizarea si asfaltarea tuturor starzilor cum sta aceasta localitate? Intreb asa de curios nu de altceva……….

  3. Local

    PNL Arad a votat moţiunile ambilor candidaţi pentru şefia partidului
    ARAD. Organizaţia Judeţeană PNL Arad a aprobat, prin vot, susţinerea moţiunilor ambilor candidaţi la preşedinţia partidului, atât moţiunea cu care candidează Ludovic Orban, cât şi moţiunea cu care candidează Florin Cîţu. În adresa transmisă către Comisia de Organizare a Congresului PNL, secretariatul general al PNL Arad anunţă că moţiunea „România Liberală”, care aparţine premierului Florin Cîţu, a primit 73 de voturi pentru, 9 împotrivă şi 3 abţineri. 2

    Local

    S-a deschis o nouă secţie Covid în Arad
    ARAD. Reprezentanţii Spitalului Judeţean Arad anunţă că a fost deschisă o nouă secţie Covid-19 la unitatea medicală din oraşul nostru. Secţia Medicină Internă II, care are 37 de paturi, a devenit, de vineri, secţie Covid.

    Local

    Bani pentru proiectele PNDL
    ARAD. Deputatul PNL Sergiu Bîlcea anunţă că Guvernul a alocat aproape 400 de milioane de lei pentru plata facturilor proiectelor demarate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală I şi II. În total, 539 de obiective de investiţii din întreaga ţară vor beneficia de aceste fonduri. 1

    România

    Cum se descarcă certificatul verde COVID-19? Documentul care va deveni vital în zilele viitoare
    Certificatul verde este necesar doar în localităţile unde incidenţa este cuprinsă între 3 şi 6 la mie. În localităţile unde incidenţa va fi cuprinsă între 3 şi 6 la mie certificatul verde, care atestă vaccinare, trecerea prin boală sau testarea, va fi obligatoriu la spectacole, cinema, piscine, competiţii sportive, nunţi sau botezuri. Operatorii economici vor folosi aplicaţia „Check DCC" pentru a verifica codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene.

    România

    Guvernul a adoptat o hotărâre prin care se impune obligativitatea prezentării certificatului verde pentru anumite activități, dacă rata de incidență ajunge la 3 la mie
    Guvernul a aprobat vineri, prin hotărâre, obligativitatea certificatului verde COVID pentru accesul la anumite activităţi în localităţile unde rata de incidenţă a infectărilor cu SARS-CoV-2 este mai mare de 3 la mia de locuitori şi mai mică sau egală cu 6 la mia de locuitori. 5

    Local

    CCIA Arad ar putea să adere la Federaţia Camerelor de Comerţ Dunărene
    Un acord în acest sens a fost exprimat de preşedintele Gheorghe Seculici, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanţii DCCF. 3

    ARADON Sport local

    „Galben-albastrele” vor juca acasă dubla din cupă
    FCC Baschet UAV Arad a anunțat un nou parteneriat cu UTA pentru abonați. 1

    Local

    2.886 de persoane locuiesc fără forme legale în municipiul Arad
    Acestea au fost descoperite de poliţiştii locali, în urma verificării a 1.122 de asociații de proprietari. 9

    ARADON Sport local

    Mai moare o echipă în sportul arădean!
    Echipa de polo CS AMEFA nu s-a înscris în Superliga Naţională. Primarului Călin Bibarţ îi place rolul de „gropar”. 11

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.