La locul intervenției au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad: o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. În sprijin au fost trimise și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.
În urma accidentului au rezultat trei victime, toate conștiente, cooperante și neîncarcerate. Acestea primesc îngrijiri medicale la fața locului, urmând să fie transportate la Unitatea de Primiri Urgențe pentru investigații și tratament de specialitate.
Pompierii militari asigură, totodată, măsurile de prevenire și stingere a incendiilor în zona accidentului.
VIDEO| Accident pe autostrada A1, între Arad și Timișoara. Trei persoane au fost rănite
VIDEO| Accident pe autostrada A1, între Arad și Timișoara. Trei persoane au fost rănite
ARAD. Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs miercuri, în jurul orei 11:30, pe autostrada A1, pe sensul de mers Arad – Timișoara, la kilometrul 532.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția generală pentru armamente, a semnat vineri două ordine de achiziție în cadrul Programului SAFE, în valoare de peste un miliard de euro, pentru achiziția a 12 elicoptere multi-misiune Airbus H225 M și 12 radare de supraveghere aeriană de la compania franceză Thales.
România
Deputatul AUR Dan Tanasă a fost audiat vineri, la Parchetul General, în legătură cu postări ale sale pe Facebook în care instiga românii să boicoteze muncitorii imigranți, au declarat surse judiciare, pentru AGERPRES.
România
Sporul pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene şi primarii şi viceprimarii care implementează proiecte finanţate din fonduri europene a crescut de la 20% la 40%, conform proiectului actualizat al noii legi a salarizării, publicat vineri de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS).
România
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a revocat-o din funcția de director general al Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară (CENAFER) pe Anna-Maria Dudas, în urma unui control efectuat la sediul instituției.
2
Local
Aproximativ 90% din deșeurile din cimitirele din Arad au fost eliminate după ce administrația locală a interzis folosirea coroanelor de flori, atât naturale cât și artificiale, măsură aprobată la finalul anului trecut și care a intrat în vigoare în luna iunie.
1
Local
Studenții și absolvenții Universității „Aurel Vlaicu” din Arad pot primi sprijin autorizat pentru a deveni antreprenori și a dezvolta afaceri de succes.
Local
Tribunalul Arad a condamnat un cetățean italian la 4 ani de închisoare după ce a încercat să introducă în țară 30 de kilograme de canabis.
Citiți principiile noastre de moderare aici!