Familia fotbalistului Cristian Chivu aşteaptă
astăzi o fetiţă, la clinica
„Madonnina” din Milano. Instituţia are o
mare tradiţie în obstretică-ginecologie
în Italia.
astăzi o fetiţă, la clinica
„Madonnina” din Milano. Instituţia are o
mare tradiţie în obstretică-ginecologie
în Italia.
Adelina Chivu, sotia fotbalistului Cristi Chivu, spune ca desi a aflat ca va avea o fetita, spera ca radiografia bebelusului sa fie gresita, ea dorindu-si foarte mult un baietel.
România
Votul în diaspora a început joi seara, la ora 22:00, ora României, prima secție deschisă alegătorilor, la al doilea tur de scrutin prezidențial, fiind la Auckland, în Noua Zeelandă (ora 7:00, ora locală).
România
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara transmit că pe șantierul sectorului Margina – Holdea al autostrăzii A1 se lucrează, în continuare, la foc continuu. Au avansat cu zeci de metri și galeriile primului tunel forat.
România
Operațiunile de numărare a voturilor în secții, duminică, după închiderea urnelor, la al doilea tur al alegerilor prezidențiale, sunt înregistrate prin intermediul unei tablete, iar președintele biroului electoral deschide buletinele unul câte unul și citește cu voce tare prenumele și numele candidatului votat și arată buletinul celor prezenți.
Mapamond
Încălzirea apei Atlanticului de Nord semnalează că am putea avea o vară fierbinte în Europa (studiu)
Europa ar putea trece anul acesta printr-o vară excepțional de călduroasă, conform unui studiu bazat pe modele computerizate, publicat joi de Institutul german Max Planck pentru Meteorologie (MPI-M), transmite DPA.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 15-05-2025 sunt următoarele:
Local
Se intervine cu 10 ambulanțe SMURD, două ambulanțe SAJ, descarcerare și o mașină de stingere.
7
România
Volatilitatea cursului leu/euro și fluctuațiile înregistrate de ROBOR pot avea implicații directe atât asupra românilor care au deja credite ipotecare, cât și asupra celor care mizează pe un împrumut pentru a deveni proprietari sau se află pe ultima sută de metri spre finalizarea unei achiziții imobiliare, susțin consultanții în credite imobiliare, într-o analiză de specialitate, publicată joi.