Orașul american Minneapolis și statul Minnesota au anunțat luni seară acționarea în justiție a administrației Trump referitor la operațiunile de anvergură ale Serviciului federal pentru imigrație (ICE) desfășurate în ultimele săptămâni în această zonă din nordul Statelor Unite, transmit Reuters, AFP și DPA.
Președintele american Donald Trump studiază „activ” împreună cu echipa sa posibilitatea ca SUA să cumpere Groenlanda, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, care a refuzat încă o dată să excludă o preluare militară a acestei insule ce este un teritoriu autonom din cadrul Danemarcei, țară cu care secretarul american de stat Marco Rubio va avea discuții pe acest subiect, relatează agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Ucraina a atacat în noaptea de sâmbătă spre duminică un al treilea centru de date al companiei informatice ruse Yandex, a informat chiar această companie, în timp ce serviciile rusești de monitorizare a traficului pe internet au semnalat întreruperi de conectivitate atât în mai multe regiuni ale Rusiei, cât și în state vecine din spațiul ex-sovietic, relatează agenția EFE.
România
Un report de peste 13,63 milioane de lei, respectiv de 2,54 milioane de euro, se află în joc duminică, la categoria I a jocului Loto 6/49, în timp ce la Joker, la aceeași categorie, suma depășește 9 milioane de lei (peste 1,68 milioane de euro), informează Loteria Română.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski are sprijinul propriului său popor, care numai acesta poate decide de cine să fie condus, a reacționat ministrul de externe ucrainean Andrii Sîbiga, după ce președintele american Donald Trump le-a sugerat sâmbătă ucrainenilor să-și găsească un alt lider și i-a reproșat lui Zelenski lipsa voinței de a încheia un acord de pace cu Rusia, relatează agenția EFE.
2
România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, are programate luni noi consultări cu reprezentanții partidelor parlamentare pentru formarea viitorului Guvern.
ARADON Sport local
BAIA MARE. Baschetbalistele de la CSȘ Gloria – FCC UAV Arad au început cu dreptul noua ediție a Campionatului Național de Baschet Under 14.
ARADON Sport local
Unirea Sântana şi Progresul Pecica au pierdut deplasările din judeţul Timiş.
1
România
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a cerut demisia conducerii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), după ce Corpul de Control a identificat achiziții de parfumuri, articole vestimentare și alte produse de lux din bugetul instituției, și a anunțat că raportul verificărilor va fi transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Curții de Conturi.
6