Apicultura românească traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, confruntându-se simultan cu efectele schimbărilor climatice, absența unui sprijin financiar și lipsa unei campanii de promovare a mierii autohtone. La acestea se adaugă costurile tot mai ridicate pentru hrănirea familiilor de albine și presiunea importurilor masive de miere ieftină din afara Uniunii Europene.
Terapia cu lipitori, tratamentele cu venin de albină și cele cu lumânări terapeutice sunt printre tratamentele inedite pe care le pot încerca vizitatorii târgului Arpicultura, care are loc sâmbătă și duminică la Arad. Și fiind un târg la care mierea și albinele sunt în centrul atenției, evident că nu lipsesc nenumărate produse terapeutice și cosmetice pe bază de miere, polen, propolis, ceară, dulciuri și sucuri din plante medicinale, uleiuri, produse ecologice și tradiţionale, dar și utilaje apicole, stupi, faguri artificiali sau hrană pentru albine.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au depășit suta și au oferit multe faze spectaculoase.
România
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri seara că discuțiile privind un acord cu premierul desemnat, Luca Niculescu, au fost practic încheiate, menționând că forma documentului cuprinde respectarea țintei de deficit, a angajamentelor de cheltuieli, păstrarea direcției investițiilor, precum faptul că Partidul Național Liberal este în opoziție și că este vorba despre un acord de instalare, nu unul politic.
România
România și Europa vor continua să sprijine Ucraina în războiul cu Rusia, care exercită o presiune tot mai mare, încercând „să creeze tensiune în relațiile din societățile europene”, a declarat președintele român, Nicușor Dan, într-un interviu publicat vineri de Bloomberg.
Local
Scopul acțiunii este reducerea semnificativă a populației de șoareci și șobolani și menținerea acesteia la un nivel cât mai scăzut.
Local
Sunt determinate de lucrările executate în cadrul proiectului "Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad", intrând în vigoare din 16 octombrie 2026.
ARADON Sport local
SÂNANDREI. 623 de sportivi de la 34 de cluburi din ţară au participat la ediţia cu numărul doi a Cupei Kaizen la karate.
ARADON Sport local
Cele trei echipe din Liga a III-a joacă acasă, în aceeaşi zi și la aceeași oră! Unde mergeți?