Audierea publică organizată ieri la Gimnazială nr. 5 a dezbătut problemele arzătoare din învățământul arădean.
ARAD. „Unde duce școala?”, o întrebare la care elevii, profesorii, părinții, agenții economici încearcă să răspundă. Pentru ce ne pregătește școala? Avem specializările cerute de piața muncii arădene? Avem suficiente școli în Arad sau, dimpotrivă, sunt prea multe?
Curtea de Apel Cluj a respins miercuri, solicitarea lui Sergiu Bogdan, avocatul omului de afaceri Călin Stoia, de audiere a fostului premier Emil Boc. În dosarul de trafic de influenţă au fost admişi alţi martori, printre care primarul comunei vâlcene Ioneşti.
ARAD.Zeci de persoane au luat parte la o audiere publică în cadrul căreia s-a discutat despre taxele impuse mediului economic.
ORADEA - Cartonaşul primit cu CFR Timişoara,
dezumflatul roţilor la autoturismul clubului şi
nerespectarea sarcinilor de joc cu FCM
Târgovişte au contrbuit la amendarea lui Lukacs
Raymond (în foto) cu suma de 2.500 euro.
România
Un diplomat român de la Consulatul General al României la Edinburgh s-a deplasat la Ballymena, unde a avut întâlniri cu reprezentanți ai autorităților locale din Mid and East Antrim, în contextul violențelor care au avut loc în ultimele zile în Irlanda de Nord, informează, vineri, Ambasada României la Londra.
Local
Consilierii locali și județeni, dar și europarlamentarul Falcă și o parte dintre parlamentarii arădeni, au participat la o ședință comună, discutând despre cele mai importante obiective din Arad.
Local
Cel mai probabil din cauza unui scurt circuit, un autoturism a luat foc azi dimineață într-un garaj din Călugăreni.
UT Arad
Mihalcea a experimentat în jocul școală cu echipa care pregătește barajul de promovare în Liga 3.
2
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri că vor fi luate măsuri de corecţie pentru reducerea deficitului bugetar care majoritatea sunt nepopulare, dar necesare şi şi-a exprimat speranţa că săptămâna viitoare discuţiile între partide se vor finaliza.
1
România
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a fost ales președinte al USR încă din primul tur al alegerilor interne, după ce tot acesta a ocupat interimar postul după demisia Elenei Lasconi. Fritz spune că va rămâne primar și, drept urmare, că „poate că vine timpul ca România să fie condusă nu doar din București”.
1
Local
Dintre acestea, 7 sunt în Protopopiatul Lipova, 5 în Protopopiatul Sebiș și 2 în Protopopiatul Ineu.
1
Local
Trei persoane suspectate că încercau să fraudeze examenul de Bacalaureat în Arad, prinse în flagrant
Trei persoane suspectate că încercau să fraudeze examenul de Bacalaureat, în județul Arad, au fost prinse în flagrant, vineri, informează Direcția Generală Anticorupție (DGA).