Mapamond
Un diamant roz, considerat "cel mai rar dintre cele rare" şi estimat la 35 de milioane de dolari, va fi scos la licitaţie în luna iunie la New York, a anunţat miercuri casa Sotheby's, informează AFP.
România
După ce anul trecut au scos pe piață la vânzare excremente de urs pe post de suvenir, firma producătoare din Harghita lovește din nou.
Local
ADR Vest anunţă că oferă finanţare nerambursabilă pentru documentaţiile tehnice aferente proiectelor europene ale Aradului.
Local
Angajaţii Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Arad au grijă de actele de stare civilă ale tuturor arădenilor.
Mapamond
Papa Francisc, în vârsta de 86 de ani, a fost spitalizat miercuri pentru "câteva zile" la Roma pentru a fi tratat de o infecţie respiratorie, o nouă alertă pentru şeful Bisericii Catolice care suferă de probleme de sănătate recurente, relatează AFP.
Mapamond
Regele Charles al III-lea a ajuns miercuri la Berlin cu ocazia primei vizite în străinătate pe care o efectuează în calitate de suveran, considerată un "gest european important" după ce Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană, informează AFP.
Local
Nicu Covaci, liderul trupei Phoenix, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului arădean, însă după investigații a ales să își onoreze promisiunea făcută fanilor și s-a îndreptat către concertul din clubul Flex.
România
Tiberiu Ceia, unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică populară din Banat a murit, pe 29 martie 2023, la vârsta de 82 de ani.